Propunerea primarului Braniște pentru mediul de afaceri local: “Perspectiva administrației publice trebuie să se modifice radical”

Această structură consultativă va fi formată din următorii membri, care vor avea drept de vot: primarul municipiului Vaslui sau persoana desemnată, administratorul public al municipiului Vaslui, cei doi viceprimari ai municipiului, directorul economic al UAT Vaslui, un număr de 12 oameni de afaceri, invitați de către primar precum și un număr de cinci reprezentanți ai asociațiilor și/sau organizațiilor profesionale, patronale și sindicale reprezentative și ai O.N.G.-urilor cu activitate în domeniul economic. La ședințele acestui Consiliu Consultativ vor mai putea participa invitați fără drept de vot cum ar fi membrii comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Vaslui precum și personalități ale municipiului Vaslui. Activitatea Consiliului Consultativ va fi coordonată de un președinte ales de plen, pentru un mandat de șase luni, care poate fi reînnoit. “Consiliul Consultativ al oamenilor de afaceri la nivelul municipiului Vaslui se va constitui pe lângă Consiliul Local Vaslui, ca structură fără personalitate juridică care va funcționa pe baza dialogului structurat în ceea ce privește implementarea și monitorizarea politicilor publice în domeniul economic la nivel local. Obiectivul general al Consiliului Consultativ al oamenilor de afaceri îl reprezintă optimizarea proceselor orientate către beneficiari, prin abordarea strategică a dezvoltării municipiului Vaslui pe termen lung, utilizând instrumente de planificare a investițiilor, bugetelor și intervențiilor în comunitate și prin dezvoltarea soluțiilor de simplificare a relației dintre autoritățile administrației publice și cetățeni. Autoritățile administrației publice de la nivelul municipiului Vaslui își propun implementarea dezideratului de a avea o administrație publică eficiență și receptivă la nevoile societății, sens în care își manifestă intenția de a crește dimensiunea participativă a sectorului O.N.G., a mediului academic românesc și a celorlalți parteneri sociali relevanți, să dezvolte cultura dialogului politic și social și să consolideze capacitatea acestora de a-și realiza cât mai bine și cât mai eficient activitățile, astfel încât aceștia să fie parteneri vizibili pe scena politico-administrativă și cenzori ai activității autorităților publice. Perspectiva administrației publice cu privire la societatea civilă trebuie să se modifice radical, aceasta urmând a fi abordată ca un partener real de dialog, capabil să sprijine în mod constructiv eforturile administrației de a lucra în beneficiul cetățeanului”, se arată raportul proiectului de hotărâre.
Lucian Braniște: “Administrația publică va face echipă cu mediul de afaceri”

Este o idee foarte bună.
Pentru eficiență maximă recomand să fie aprobat și un regulament de funcționare, însoțit de un set de norme/criterii care să asigure transparența în privința constituirii acestui consiliu consultativ.
Succes!
Asa e, tocmai a inceput cu o majorare de taxe! Lasa-ne!
S-o vedem și pe asta!