spot_img
spot_img
7 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Proprietari cu restanţe uriaşe la întreţinere

- Advertisement -

Angajaţii Apaterm încearcă recuperarea datoriilor din uşă-n uşă * Există asociaţii cu restanţe de peste 2,5 milioane de lei * Un chiriaş al Primăriei a ajuns la un debit de 102.934 de lei

Apaterm a încercat în ultima vreme să recupereze, pe cât posibil, datoriile acumulate de asociaţiile de proprietari de-a lungul anilor, trimiţându-şi oamenii în teren. Drept urmare, începând cu data de 15 septembrie, au fost recuperate sume destul de importante de bani. Un angajat al Apaterm, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a declarat: „Am plecat după orele de program pentru a bate din uşă în uşă pe la aceşti rău-platnici. Mulţi, într-adevăr, nu au putut să ne plătească, însă alţii au făcut credite la bănci, s-au împrumutat, şi şi-au stins datoriile. De pildă, a fost un om care a reuşit să plătească, în două tranşe, peste 10.000 de lei”.
Printre cei care nu îşi plătesc întreţinerea la timp sunt atât chiriaşi ai Primăriei Galaţi, cât şi persoane importante din mediul de afaceri. Astfel, la nivelul lunii noiembrie, potrivit centralizărilor, Asociaţia 371 Olt (Micro 17) avea o datorie totală de 2.664.736,21 de lei, din care valoarea energiei termice consumate şi neachitate era de 1.863.095,99 de lei, cea mai veche factură neachitată datând din luna mai a anului 2002. De altfel, aceasta este asociaţia cu cel mai mare debit dintre toţi clienţii Apaterm. Numai de la această asociaţie s-au strâns pe rolul instanţelor de judecată un număr de 17 procese şi au fost puse în executare cinci sentinţe de executare silită.

O altă asociaţie cu probleme este cea cu numărul 758 (Micro 14). Aici, datoria totală la nivelul lunii noiembrie 2012 se ridica la 2.559.263,42 de lei, cea mai veche factură neachitată datând din ianuarie 2010. Printre datornicii de top se numără şi trei chiriaşi ai Primăriei Galaţi, unul având o restanţă de 102.934 de lei, altul 42.388 de lei, iar cea de-a treia persoană are numai 14.969 de lei. Contrar nivelului mare al datoriei, lista cu datornici furnizată de asociaţie către municipalitate însumează numai 141.549 de lei, ceea ce presupune fie un grad redus de participare a administratorului la această acţiune, fie nereguli în evidenţa contabilă.
Nu numai în cartierele periferice ale Galaţiului sunt probleme. O asociaţie din Mazepa, numărul 185, datorează 1.599.399,55 de lei, din care numai Apaterm are de recuperat 873.619,86 de lei, cea mai veche factură neachitată fiind emisă în luna ianuarie a anului 2006. Unul dintre datornici este operator de transport şi trebuie să returneze 27.351, 37 de lei, un alt apartament este deţinut de Metal SA şi înregistrează o datorie de peste 40.000 de lei, în timp ce un cadru universitar datorează 23.502,38 de lei.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.