VASLUIUL FASCINANT… Puțini sunt vasluienii care au aflat că drumul „Moldovei secrete”, un ambițios proiect de turism conceput în urmă cu 14 ani, trece prin inima județului despre care mulți neștiutori au tot afirmat de-a lungul vremii că ar fi o zonă „fără potențial turistic”. Ciprian Șlemco, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în turism din zona Moldovei, este inițiatorul acestuia și susține că dorința sa a fost să scoată la lumină tocmai spațiile cu parfum străvechi, rămase într-o captivantă autenticitate. Satul Bârzești, de pildă, din comuna Ștefan cel Mare, este unul dintre reperele prețioase ale Vasluiului, nedescoperit și nepromovat până nu demult. O biserică de lemn din secolul XVIII, cu documentele sale valoroase, dar și însuși satul cu casele, oamenii și viața locului, au început să atragă turiști din Finlanda, UK și din alte țări. Când au venit străinii la Bârzești și au văzut, de pildă, cum curge viața simplă pe aceste dealuri incredibil de frumoase, ce meșteșuguri au sau cum, de exemplu, se culege la vie și se trage la teasc mustul dulce, au fost cuceriți și au promis că se vor reîntoarce. Imaginile cu turiștii veniți la Bârzeștii de Vaslui spun singure povestea, fără multe cuvinte.
Vasluiul este o comoară turistică, o zonă cu cărări încă nebătătorite, pe unde frumusețea unei lumi fascinante a rămas intactă chiar și acum, în 2025. O spune Ciprian Slemco, unul dintre specialiștii recunoscuți din domeniul turismului, care a inițiat proiectul „Moldova secretă”. După cum îi este și numele, proiectul pus în practică în urmă cu 14 ani și-a dorit tocmai ca Moldova să își scoată la lumină partea care până atunci fusese lăsată într-o neînțeleasă ignorare. Mare mirare au avut vasluienii, când au aflat că drumul „Moldovei secrete” trece și prin Vaslui. După ani de zile în care niște nepricepuți într-ale turismului au tot spus că județul nu ar avea potențial în acest domeniu, pare aproape straniu că cineva, iată, vine și spune că, de fapt, Vasluiul este o comoară, cu bisericile și mănăstirile sale uluitor de frumoase, cu istoria sa și, de altfel, cu faptul că sunt atât de multe locuri și oameni – păstrători de tradiții, care ar captiva orice turist străin, care a trăit toată viața în metropole aglomerate și ultra-moderne.
„Turiștii asta vor să vadă, frumusețe, autenticitate, viața pură și simplă, ei sunt cuceriți de așa ceva”
„Vasluiul are resurse extraordinare pentru turism. Eu sunt mândru că sunt vasluian la origine și de asta știu exact ce spun. Modul în care trăiesc oamenii, satele, multe case rămase încă într-o formă autentică și arhaică, îndeletnicirile tradiționale – toate sunt argumente pentru orice activitate turistică. Turiștii asta vor să vadă, frumusețe, autenticitate, viața pură și simplă, ei sunt cuceriți de așa ceva. Eu cred în potențialul județului Vaslui și de aceea „Moldova secretă”, proiectul pe care l-am inițiat acum 14 ani, își are drumul prin Vaslui. Îmi pare rău că autoritățile județului nu au mizat până acum mai mult pe latura aceasta a turismului și nu au exploatat tot ceea ce oferă minunat acest loc, dar nu este timpul pierdut”, a spus, pentru Vremea Nouă, Ciprian Șlemco.
„Când am dus un grup mare de turiști străini la Bârzești, în jur de 50 de finlandezi, au fost cuceriți de viața localnicilor, de culesul la vie și de cum se face mustul la teasc”
Satul Bârzești, de pildă, din comuna Ștefan cel Mare, un loc despre care vasluienii din alt capăt al județului nu știu mare lucru, este un punct pe acest traseu turistic al „Moldovei secrete”. Deja aici au ajuns turiștii străini și au fost cuceriți de mica așezare vasluiană, cu cel mult 700 de locuitori. Biserica din lemn din secolul XVIII, ridicată de călugării din Bucovina refugiați în timpul ocupației austro-ungare este în sine o bijuterie. La fel de prețioase sunt și scrierile găsite aici, în slavonă, în greacă și, din perioada fanariotă, în latină. „Am convingerea că, dacă s-ar apleca mai mult asupra temelor importante pentru un turism de calitate, bazat tocmai pe autenticitatea locurilor frumoase din Vaslui, județul ar avea doar de câștigat. Cred cu tărie că Vasluiul este încă o zonă neatinsă, foarte interesantă, dar subestimată a României. O zonă virgină din acest punct de vedere. Când am dus un grup mare de turiști străini la Bârzești, în jur de 50 de finlandezi, au fost cuceriți de-a dreptul. Au văzut cum se culege la vie, de exemplu, și au fost fascinanți să vadă cum o bunicuță de 80 de ani trage la teasc, pentru a face un must dulce și natural. Adică, avem cu ce atrage, avem ce arăta. Peisajele din Vaslui, dealurile sale sunt extraordinar de frumoase. Locurile cu încărcătură istorică, meșterii populari, bucătăria locală – toate sunt atuuri clare. Lipsesc, e adevărat, pensiunile care să atragă și ele turiști, dar dacă autoritățile ar avea mai multă deschidere în acest sens, atunci turiștii dornici de autenticitate și frumos ar veni constant”, a mai spus Ciprian Șlemco.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
In Finlanda nu au fost vikingi nativi …
Așa este. Pentru cunoscătorii de istorie. Din Finlanda sunt Moș Crăciun și prietenii lui, elfii.
Doar vikingi adoptați în Finlanda.
S-au tâmpit și finlandezii 🤪 bine că nu au venit iarna, sa se coace in fundul curții, că acolo rămâneau.