spot_img
13.2 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Proiectul “Hercules” aduce copiilor din Vaslui două cursuri de inițiere: natație și taekwon-do ITF

- Advertisement -

SPORT… Proiectul “Hercules” ajunge și în județul Vaslui. Copiii cu vârste între 6 și 14 ani, care vor să învețe sporturi noi, sunt invitați să se înscrie în program. Direcția Județeană de Sport a anunțat că în județ vor fi două cursuri de inițiere: la natație și taekwon-do ITF. Primele serii vor începe pe 25 iulie, iar ultimele, pe 15 august. Cursurile vor dura câte o săptămânâ și se vor desfășura la Silver Mall (natație), respectiv Sala Sportului (taekwon-do ITF). Înscrierile se fac pe site-ul Ministerului Sportului, acolo unde părinții trebuie să completeze un scurt formular.

Proiectul “Hercules” își propune să-i atragă pe copii către sport, să-i împrietenească cu mișcarea și cu viața activă și sănătoasă. Se desfășoară în perioada 25 iulie – 19 august, sub egida Ministerului Sportului, și îi vizează pe copiii cu vârste între 6 și 14 ani din toată țara. “Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major, și mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetățeni, la guvernanți, este deschisă către sport. Recentele performanțe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulația perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor și juniorilor sunt soluția pentru o Românie sănătoasă, puternică și performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideți la sport!”, a transmis Eduard Novak, ministrul Sportului.

Tricouri și șepci pentru toți copiii care participă la cursurile de inițiere “Hercules”

Județele care vor derula în această vară Proiectul “Hercules” sunt: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea. La nivel național, cursurile de inițiere vor fi susținute de peste 160 de antrenori cu bogată experiență de la nivel local, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi. Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare. Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local. Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii vor primi tricouri și șepci inscripționate cu logo-ul proiectului, dar și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase ale întâlnirii cu Hercules.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.