Candidaţii sau şoferii care au sindrom de apnee în somn ar putea obţine permisul auto numai după ce primesc şi un aviz medical, se arată într-un proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Sănătăţii.
„Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaţilor sau conducătorilor auto care suferă de afecţiuni neurologice grave, în afara cazului în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat. În consecinţă, tulburările neurologice asociate afecţiunilor sau intervenţiilor chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, conduc la deficienţe senzoriale sau motorii şi afectează echilibrul şi coordonarea trebuie să fie luate în considerare în funcţie de efectele lor funcţionale şi riscurile evolutive. În astfel de cazuri, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere se poate realiza sub rezerva evaluării periodice, în cazul riscului de agravare„, se arată în documentul prin care se propun modificări la Ordinul MS nr. 1162/2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.
De asemenea, după ce permisul va fi obţinut, persoanele care au sindromul de apnee moderată/severă în somn vor avea nevoie de examinări medicale periodice. În acest fel se va verifica dacă şoferii respectă tratamentul pe care-l urmează şi dacă acesta trebuie continuat.
„Permisele de conducere pot fi eliberate candidaţilor sau conducătorilor auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv şi care dovedesc că îşi controlează afecţiunea în mod corespunzător, că respectă un tratament adecvat şi că prezintă îmbunătăţiri în ceea ce priveşte somnolenţa, dacă este cazul, fapt confirmat de un aviz medical autorizat.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/persoanele-care-sufera-de-apnee-in-somn-obtine-permisul-auto-numai-pe-baza-unui-aviz-medical_244539.html#ixzz3lipsMDPk