Local

Programul Rabla Electrocasnice va debuta pe 17 iunie!

PREGĂTIRI… În cazul în care vă gândiți să vă schimbați câteva electronice prin casă, o soluție foarte bună este să apelați la programul Rabla Electrocasnice 2022, care va debuta în două zile. Singura și cea mai importantă restricție este să nu vă doriți un televizor, pentru că a fost eliminat din program.

Sunt multe motive pentru care să vă orientați către electronice și electrocasnice noi în casă în 2022, dar niciunul nu se compară cu importanța unui consum energetic mai redus. Dacă sunteți de aceeași părere, prin programul Rabla Electrocasnice, organizat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), aveți toate șansele să faceți un upgrade. Important este doar să vă grăbiți. Nu de alta, dar mai sunt două sesiuni de achiziții în acest an, iar următoarea începe peste două zile, pe 17 iunie. Prima dintre cele două sesiuni anunțate ale programului Rabla va debuta pe 17 iunie cu etapa înscrierii în aplicație. Cei ce au deja conturi în aplicația online se pot înscrie direct, nu mai trebuie să urmeze pașii din nou. Pentru a doua sesiune, din ce știm până la această oră, înscrierile se vor efectua în luna decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă. Programul Rabla pentru electrocasnice din acest an se va desfășura în conformitate cu un set de reguli modificate. Mai exact, după cum s-a stabilit la începutul lunii mai, prin Ordinul Ministerul Mediului nr. 974/2022, din acest an, televizoarele nu mai sunt printre electrocasnicele ce pot fi cumpărate prin program. Mai mult decât atât, pentru o eventuală achiziție, voucherul are o valabilitate mai mică, de doar șapte zile, față de 15, cât era înainte. În consecință, prin programul Rabla Electrocasnice 2022, oamenii pot solicita un ajutor financiar de la stat pentru a-și cumpăra mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, mașini de spălat vase, aparate de aer condiționat, inclusiv cele de tip portabil, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, uscătoare de rufe, aspiratoare, laptopuri și tablete. Dacă regulile programului vă sunt străine, pentru a beneficia de un voucher, cei interesați trebuie să dea la schimb aparatele uzate care fac parte din aceeași categorie cu cea în care se încadrează produsul care urmează să fie cumpărat. Sumele pe care le vor primi cei interesați în 2022, sub formă de voucher, sunt cuprinse între 200 și 500 de lei, în funcție de electrocasnicele pe care vreți să îl cumpărați. Pentru mai multe detalii legate de modul în care se desfășoară programul în acest an, puteți accesa site-ul Administrației Fondului pentru Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button