Programul Național “Ajungem Mari” recrutează voluntari


Voluntariatul pentru copiii vulnerabili, superputerea oamenilor
De 10 ani, programul educațional Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld, sprijină copiii și tinerii instituționalizați să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Voluntarii Ajungem MARI sunt vocea copiilor instituționalizați care strigă după ajutor. „Dincolo de pregătirea pentru școală, ieșiri la film și teatru sau înscrierea la diverse cursuri, cred că cea mai importantă este relația pe care am creat-o cu copiii. Le ofer timp, îi ascult atunci când au nevoie, îi sfătuiesc și mă sfătuiesc cu ei, le dau încredere în ei și le reamintesc constant că pot face orice își doresc” , spune și Laura Ghecenco, voluntar Ajungem Mari. Până în prezent, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să aibă o viață mai bună. Le-au oferit pregătire școlară, au organizat ateliere de dezvoltare personală, ateliere creative, excursii și ieșiri. I-au însoțit în tabere de viață independentă, i-au dus la ședințele de psihoterapie și de consiliere vocațională, i-au ajutat să-și descopere pasiunile pe care mulți le-au transformat în joburi. „Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o e că ei se bucură enorm de lucrurile care nouă ni se par deja banale: să mergi cu ei la cumpărături, să-i însoțești la activități, să le fii alături. Pentru ei contează mult să îi asculți și să fii atent la ceea ce-ți povestesc”, spune Alina Șandor, voluntar și coordonator Ajungem Mari.
Ce trebuie să știe cei care doresc să devină voluntari Ajungem MARI
Copiii instituționalizați au nevoie de stabilitate. Au nevoie să aibă din nou încredere în cei din jur, în faptul că nu vor fi abandonați din nou. Nu sunt deloc pretențioși, au nevoie doar de un prieten care să-i încurajeze, să-i accepte așa cum sunt, să-i ajute să-și identifice nevoile și visurile. Modulul de voluntariat dedicat copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție (centre de plasament, centre de zi, centre de primire a copilului în regim de urgență, centre maternale, apartamente și case de tip familial – n.r.) începe pe 15 noiembrie 2024 și se încheie pe 30 iunie 2025, cu opțiunea de a fi prelungit dacă există implicare și dorință. Voluntarii își vor petrece 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, sprijin moral și emoțional, șansa la o viață normală și la un viitor mai bun. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorința de a ajuta copiii vulnerabili. Voluntarii vor trece printr-un proces inițial de pregătire necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Acestea sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung.