Programul Festivalului “Hora din străbuni”: cinci zile de dans și tradiții. Prețul biletelor și al abonamentelor este modic

PROGRAM… Festivalul “Hora din străbuni” va aduce anul acesta la Vaslui formații din nouă țări: Cipru, Turcia, Grecia, Serbia, Georgia, Coreea de Sud, Columbia, Irak și Mexic. Nu vor lipsi, desigur, ansamblurile folclorice din România și nici artiști consacrați de muzică populară. Festivalul va începe pe 2 august, ora 17:30, odată cu Parada ansamblurilor folclorice pe traseul Parcul Copou – Centrul Civic și va continua de la ora 19:00 în Teatrul de Vară, acolo unde vor urca pe scenă ansamblurile Rapsodia Vasluiului, Pădurețul (Oșești) Todireșteanca, Obârșii negreștene, Codrenii (Târzii), Hora Vasluiului, Școala de dans Larisa și Marin Barbu, Alaykoy (Cipru de Nord) și Creadanza (Columbia). De asemenea, în prima seară va susține un recital și cunoscuta interpretă de muzică populară Mioara Velicu. În următoarele trei zile – 3, 4 și 5 august – vor avea loc ateliere de dans popular în Parcul Copou, Piața Independenței și în gară. În ultima seară, spectacolul se va desfășura în Centrul Civic și va fi format din două părți: Gala ansamblurilor internaționale și recitalurile mai multor artiști de muzică populară: Orchestra Lăutarii, condusă de dirijorul Nicolae Botgros, Mariana Stoica, Delia Gandore, Raluca Radu, Silvia Ene, Ion Paladi și Niculina Stoican. Prețul biletelor și al abonamentelor este modic: 10 lei/zi, 30 lei – abonament.
