Şi joi mai avem parte de o zi cu temperaturi plăcute, pentru că de vineri frigul se instalează în toată ţara. Temperaturile vor scădea accentuat,cu 10 grde mai puţin, iar în zona montană se vor semnala precipitaţii mixte. În celelalte regiuni va ploua pe arii extinse. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, 29 octombrie, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale ale perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe, ziua pe arii restrânse în regiunile sud-estice, iar spre seară şi noaptea, local în cele nord-vestice şi centrale şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi în sud-vest, mai ales în cursul nopţii. Temperaturile maxime, uşor mai scăzute decât în ziua precedentă în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă. În Bucureşti, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade din an. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade,iar cea minimă de 7…9 grade. Mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vineri, 30 octombrie, vremea se va răci accentuat, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii extinse în majoritatea zonelor; în jumătatea de est ploile vor fi mai frecvente în cursul zilei şi spre sfârşitul intervalului, iar în regiunile intracarpatice aria ploilor va fi în extindere seara şi noaptea. Local se vor acumula cantităţi de apă de peste 15…25 l/mp.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.