spot_img
17.2 C
Vaslui
21-sept.-2024
spot_img

Profesorii anunță proteste. U.S. „Didactica” Vaslui: „această bătaie de joc la adresa celor din învățământ trebuie să înceteze”

- Advertisement -
ANUNȚ… La pichetări vor participa și sindicaliștii vasluieni. „Dacă nu se va rezolva nimic, în ianuarie vom refuza să încheiem situațiile școlare pe semestrul I.”, a explicat liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, prof. Sorin Țiplea

NEMULȚUMIRI… Angajații din învățământ anunță proteste ample, dacă salariile vor îngheța în anul 2022, așa cum se arată într-un proiect de ordonanță de urgență. Cele trei federații din Educație au transmis ieri un comunicat de presă comun în care și-au exprimat nemulțumirile cu privire la măsurile pe care le pregătește Guvernul: „înghețarea salariilor personalului din învățământ și prorogarea, pentru a 11-a oară, a alocării procentului de 6% din PIB, pentru finanțarea învățământului – toate acestea, în condițiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de  majorări salariale”. Dacă ordonanța de urgență va fi adoptată astăzi, începând de luni angajații din învățământ vor protesta în fața Guvernului. La pichetări vor participa și sindicaliștii vasluieni: „se va creiona un grafic pe zile cu delegațiile participante, spre exmplu luni vor participa anumite județe, marți alte județe și tot așa. Asta pentru că există o anumită limitare a numărului de participanți la astfel de activități. Dacă nu se va rezolva nimic, în ianuarie vom refuza să încheiem situațiile școlare pe semestrul I. Apoi, dacă nici atunci nu vor înțelege că trebuie să înceteze cu această bătaie de joc la adresa celor din învățământ, vom intra în grevă generală”, a explicat liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, prof. Sorin Țiplea.

În calitate de reprezentanți ai salariaților din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariații din învățământ vor ieși în stradă, pichetând sediul Executivului.

Cele trei federații au transmis un comunicat de presă comun în cadrul căruia au explicat că „nu este pentru prima dată când, după declarații publice referitoare la cât de important este sistemul educațional pentru clasa politică și după promisiuni referitoare la majorarea salariilor angajaților din acest vitregit sistem, să se ia măsuri contrare. Deși în ultima săptămână reprezentanții Guvernului afirmau că salariații din învățământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopții pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, relevă contrariul: înghețarea salariilor personalului din învățământ și prorogarea, pentru a 11-a oară, a alocării procentului de 6% din PIB, pentru finanțarea învățământului – toate acestea, în condițiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de  majorări salariale. Reamintim pe această cale  guvernanților, dar și opiniei publice, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020- dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranșă de 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018”, se arată în comunicatul de presă transmis de cele trei federații.

Sindicaliștii din învățământ: „Ne-am  săturat să fim „sacrificații de serviciu” din sectorul bugetar!”

Cele trei federații din educație au atras atenția asupra situației celor „peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ  beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și  alte  tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În același timp, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017. Amânarea de 2 ori a majorărilor salariale – coroborată cu creșterea galopantă a inflației și a prețurilor la energia electrică, gaze naturale și alimente de bază – a condus la  scăderea  nivelului de trai, chiar sub limita de subzistență, pentru mulți dintre aceștia. În acest moment nu mai acceptăm nicio înghețare a salariilor! Ne-am  săturat să fim „sacrificații de serviciu” din sectorul bugetar! Ne-am săturat să mai fim umiliți! Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze! Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învățământ va continua, există posibilitatea radicalizării acțiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situației școlare/universitare pentru semestrul I și declanșarea grevei generale”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de cele trei federații.

Prof. Țiplea: „Este absurd și anormal să fim, din nou, exceptați de la prevederile acestei legi”

Sindicaliștii din învățământul vasluian se vor alătura protestelor. În opinia liderului US „Didactica” Vaslui, la mijloc, e vorba doar de „o voință politică. Haideți să ne uităm la prețul la care au fost achiziționate aceste teste noninvazive: este dublu față de cel din farmacii. Deci, nu e normal să ni se spună mereu că nu sunt bani, dar să se facă contracte oneroase pentru oamenii lor de partid. Toată presa a vorbit că prețurile au fost aproape duble, nu este normal acest lucru. Dacă se va adopta ordonanța de urgență prin care cei din învățământ vor fi, din nou, exceptați de la aplicarea prevederilor Legii 153/2017, vom picheta sediul Guvernului, se va creiona un grafic pe zile cu delegațiile participante, spre exemplu luni vor participa anumite județe, marți alte județe și tot așa. Anumite categorii de angajați au beneficiat de prevederile acestei legi din 2017, mă refer la toți cei din administrația locală, inclusiv la Poliția Locală. Alții au beneficiat din 2018, spre exemplu cadrele medicale. Este absurd și anormal să fim, din nou, exceptați de la prevederile acestei legi”, a explicat liderul Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, prof. Sorin Țiplea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. S-a trezit Tiplea, din beție sau letargie! Sa meargă sub geamul iubitelor generale, sa urle din toți rărunchii ca vrea una, alta…pana de curând s-a pupat cu Roman, ciobanu, Mustață și…mai ales cu dobitoaca de Catanescu! Scandalos!!!! Sa plece dracului de la sindicat, și oamenii sa nu se mai lase manipulați de un impostor!

  2. Dar performante cand se vor cere de la acesti „dascali” comunistoizi? 90% ati frecat menta cu scoala online, nu stiti sa deschideti un calculator dar vreti salarii marite. La munca baaa!

  3. Mare bulibășeală cu salariile bugetarilor, ce dracu nu le fac odată si sa rămână asa, când se mărește minimul pe economie atunci sa crească toate. Măresc când la unii când la alții, ceilalți dar noua de ce nu.

    • Pentru ca sunt romani, și romanii sunt cu stea în frunte, cum sa ia aia mai mult, nimeni nu e mai bun și mai merituos decât ei
      Si tot asa se rostogolește când la unii când la alții

  4. Sa le fie rușine! Nu se mai satura de sporuri dar rezultate , ba ! La pregătire suplimentara copii!!! Dacă s-ar da interesul profesional, n-ar mai face pregătire, ce bani mulți fac profesorasii p-lii!!!rușine!!

  5. Cat a fost PNL la guvernare profesorii au tacut mâlc! Acum, cand a intrat PSD, si-au amintit ca vai nu li s-a dar marirea! Oare nu va este rusine! Cereti de la cei pe care i-ati votat, oportunistilor!
    Iar sindicatele vasluiene acum nu mai vad problemele din judet, le vedeau doar pe vremea d-nei Placinta. Rusine!

    • Exact ,domnule, ei se credeau intelectualii sulii ,burghezimea și ei nu au votat cu PSD-ul căci cei ce votează psd sunt prosti asistați sociali, ei atunci sa ceara de la cei ce i-au votat. Pe timpul usr pnl udmr nu au făcut greva nimeni dar acum toti vor de la psd pomenile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.