Unirea Principatelor Române va fi “sarbatorita” anul acesta in Bacau prin proteste de strada. Angajati din invatamint, actori, muzeografi, ingineri si proiectanti de la SC Aerostar SA au anuntat un miting de amploare, care va avea loc incepind de marti, 24 ianuarie, ora 17.00, in Piata Tricolorului din Bacau.
“Avem autorizate pentru trei saptamini, obtinuta de Uniunea Judeteana a Sindicatelor Demoratice. Nu vom iesi toti salariatii odata, ne vom programa pe ore si pe zile. Revendicarile deriva din inrautatirea calitatii vietii”, a declarat Iulian Oprisan, vicepresedinte al Sindicatului Liber din Invatamint Bacau.
Intr-un comunicat trimis angajatilor din educatia bacauana si reprezentantilor presei, conducerea SLI Bacau mentioneaza ca organizatia se declara solidara cu manifestantii pasnici care protesteaza “impotriva actualei puteri politice autoritariste, discretionare si ineficiente”.
Sindicalistii din invatamint vor cere demiterea Guvernului, organizarea de alegeri anticipate, deblocarea dialogului social si demisia imediata a lui Daniel Funeriu, “cel mai neperformant ministru din istoria invatamintului românesc”.