Un profesor de religie din Piatra-Neamţ, care este şi director al Şcolii Postliceale Sanitare de Stat, a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual, în formă continuată. Odată cu punerea sub control judiciar, procurorii i-au interzis acestuia să mai profeseze la catedră. Inspectorul şcolar judeţean Florentina Luca-Moise a precizat că victima este o minoră în vârstă de 16 ani şi a fost eleva profesorului în cauză în clasele a şaptea şi a opta. „Mama fetei a înregistrat o petiţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pe data de 21 martie. Am avut o discuţie cu ea şi mi-a prezentat capturi de ecran cu conversaţiile profesorului cu fiica sa. Am urmat calea legală şi în aceeaşi zi am constituit o comisie de urgenţă în cadrul căreia s-a luat decizia de a sesiza aceste abuzuri către poliţie. Astăzi s-a înregistrat la Şcoala Postliceală o ordonanţă de predare a datelor informatice având în vedere că a fost începută urmărirea penală”, a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.