NationalUltima ora

Procurorii nu mai pot cere SRI să sprijine DNA cu interceptări telefonice dacă legea nu este clarificată

Procurorii nu vor mai putea dispune ca supravegherea tehnică a unei persoane, prin metode precum interceptări telefonice, să fie efectuate și de „alte organe specializate ale statului”, alături de organul de cercetare penală, în speță Parchetul și DNA, sau de poliție, dacă această sintagmă, care sugerează Serviciul Român de Informații, nu va fi clarificată. Aceasta deoarece judecătorii Curții Constituționale au decis, marți, că sintagma în cauză este neclară.

Textul Codului de procedură penală, din capitolul privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, analizat, marți, de către judecătorii Curții stabilește, în forma actuală, că procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției „ori de alte organe specializate ale statului”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a constatat că această sintagmă, și anume „ori de alte organe specializate ale statului” este neconstituțională.

sursa: http://www.profit.ro/stiri/politic/procurorii-nu-mai-pot-cere-sri-sa-sprijine-dna-cu-interceptari-telefonice-daca-legea-nu-este-clarificata-15049546

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button