Local

Proba sportivă a dat mari bătăi de cap viitorilor polițiști locali vasluieni

DIFICIL… Rezistența 800 metri la fete și 1000 metri la băieți, viteza 50 m și seria de abdomene au fost cele trei probe de foc.

CU GREU… Cei 127 de candidați care s-au înscris pentru cele 11 posturi pe care Poliția Locală Vaslui le-a scos la concurs au susținut, luni dimineață, proba sportivă. Rezistența 800 metri la fete și 1000 metri la băieți, viteza 50 m și seria de abdomene au fost cele trei probe de foc care i-au făcut pe mulți să nu se mai prezinte sau să abandoneze pe parcurs la visul lor de a deveni polițiști locali. Astfel din cei 127 de candidați înscriși pe liste, doar 86 au fost declarați admiși și s-au calificat în etapa următoare a examenului.

Rata cea mai mică de promovare a probei sportive a fost pentru postul de polițist local la Compartimentul Sistematizare și Organizare Trafic, acolo unde din 9 candidați, doar patru au fost declarați admiși. Trei au abandonat, iar doi au fost respinși. La Siguranță Rutieră, Poliția Locală a scos la concurs două posturi, pentru care s-au înscris 22 de candidați. Doi dintre ei au abandonat în timpul probei sportive, unul a fost respins și unul a absentat, astfel că mai departe vor merge 18 candidați, concurența la acest Compartiment fiind de 9 candidați pe un loc. Concurență foarte mare este și la Compartimentul Protecția Mediului, unde s-au înscris 20 de candidați, însă doar 14 au trecut de proba sportivă. Trei au abandonat, doi au fost respinși, iar un candidat a absentat. La Compartimentul Activități Economice, dintre cele 13 persoane care și-au depus dosarul, opt au trecut de proba fizică, două au fost respinse, două au abandonat, iar una nu s-a mai prezentat. Cele mai multe posturi scoase la concurs au fost pentru Biroul Ordine și Siguranță Publică, unde 30 de candidați s-au înscris pentru patru posturi. Dintre aceștia doar 18 vor merge mai departe după ce au trecut proba fizică. Șase au abandonat, trei au fost respinși, iar trei au absentat. Multe abandonuri s-au consemnat și în rândul candidaților pentru Biroul Liniște și Ordine Publică, acolo unde din cei 17 candidați care se bat pe un singur post, doar 12 s-au calificat în faza următoare a concursului. Ultimul post, cel de polițist local în cadrul Biroului Dispecerat Baze de date, a fost râvnit de 16 candidați, dintre care patru nu au trecut proba fizică. Rata de promovabilitate a probei sportive a fost de 68% în rândul viitorilor polițiști locali, procent ce face și mai necesară sala de forță pe care Primăria Vaslui dorește să o amenajeze pentru agenții locali.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button