spot_img
9.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Prinşi la braconat, cu peste 100 de kg de peşte în plasa de pescuit

- Advertisement -

Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 00.59, despre faptul că mai multe persoane se află pe un iaz din comuna Forăști, la braconat de pește.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 00.30, paznicul iazului a observat mai multe persoane în zonă, motiv pentru care l-a anunțat telefonic pe administratorul iazului, care a sesizat poliția.
Polițiști deplasați la fața locului au identificat o barcă pneumatică în care se aflau două persoane de sex masculin, care au fost somate să se îndrepte cu barca spre mal, aceștia conformându-se, fiind identificați ulterior ca fiind doi bărbați de 26 de ani și respectiv de 34 de ani, ambii din județul Iași.
În urma verificărilor, în zona mediană a iazului a fost identificată o plasă de pescuit (setcă), în care era prinsă cantitatea de 119,5 kg pește din diverse specii, în valoare de circa 5.000 lei, care a fost predată proprietarului iazului.
Uneltele folosite la braconat au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, se precizează în comunicatul poliţiei.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2016-09-17/Prinsi-la-braconat-cu-peste-100-de-kg-de-peste-in-plasa-de-pescuit

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.