Prins la volan băut, fără permis, conducând un autovehicul neînmatriculat și cu numere false

Lichidele s-au „evaporat”
Conform declarațiilor sale ulterioare, Andrei Ciobanu cumpărase în iulie 2024 un tractor Same Aurora 45 la mâna a doua de la un cetățean din Târgu Frumos, contra sumei de 3.600 de euro. Îl întrebase dacă nu cumva utilajul era furat, dar vânzătorul l-a asigurat că totul este în regulă. Își adusese tractorul acasă cu o platformă și mersese la sediul primăriei Oțeleni, pentru a-l înregistra. Primarul îi spusese însă că trebuie să mai aștepte, să se adune mai multe tractoare în sat pentru a-i putea chema pe inspectorii RAR în localitate. Ciobanu ridicase din umeri și-și văzuse de treabă. Nu mai făcuse niciun demers pentru a înregistra tractorul. Avusese totuși grijă să monteze plăcuțele de înmatriculare ale altui tractor, ce aparținuse fratelui său. Ciobanu a început să circule în mod obișnuit cu tractorul, chiar dacă nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule.
Pe 5 ianuarie, a vorbit cu trei consăteni să-l ajute să taie o salcie căprească de pe terenul unei rude decedate. Au băut câte o cinzeacă de țuică, după care Ciobanu s-a urcat la volanul tractorului, legând de acesta o căruță drept remorcă și i-a dus la lucru. A mai luat cu el și o siclă de 0,5 litri de țuică, un bidon de 2,5 litri de bere și altul de 2 litri de vin. În două ore, cât a durat tăierea copacului și încărcarea buștenilor în căruță, lichidele s-au „evaporat”, fără ca cineva să țină socoteală care și cât a băut…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/prins-la-volan-baut-fara-permis-conducand-un-autovehicul-neinmatriculat-si-cu-numere-false–1874031.html