Primarul Vasluiului, Lucian Braniște, i-a scos pe funcționari din birouri și au început cu toții operațiunea „Deszăpezirea trotuarelor”
INEDIT Lucian Braniște, primarul Vasluiului, și-a scos angajații din birouri și i-a dus afară, la deszăpezit. Au început cu trotuarele de la Policlinică, Ambulanță, Curtea de Conturi și coboară pe strada Mihail Kogălniceanu, până la cele două unități de învățământ, Școala nr. 3 și, respectiv, Liceul Mihail Kogălniceanu. Chiar dacă unii mai mârâie, alții se mai ascund, până la urmă cu toții au ieșit la dat zăpada, mai ales că în fruntea echipei este însuși primarul Braniște, viceprimarul Valeriu Caragață și secretarul general al primăriei, Eduard Lăcătușu. Pe lângă echipa de la Primărie s-au alăturat și echipa de la Poliția Locală, dar și de la Goscom. Primarul ne-a spus că prin acest exemplu, vor să arate tuturor cetățenilor că zăpada nu ne poate învinge dacă suntem toți o echipă. Am stat de vorbă cu o parte din angajați, dar și cu polițiști și toți s-au arătat entuziaști. Nu am văzut pe cineva care să fie supărat, primarul a spus că și echipele de la 416 sunt mobilizate pe teren, iar cei de la Goscom, de la 12 noaptea, sunt la datorie pe teren. Vizionați imaginile inedite, surpinse în direct azi de către reporterii Vremea Nouă, dar declarațiile voluntarilor ieșiți să dea la lopată.
Pe lângã echipa de la Primãrie s-au alãturat si echipa de la Politia Localã, dar si cea de la Goscom, compania din subordinea orasului care se ocupã cu spatiile verzi si curãtenie din oras. Primarul ne-a spus cã prin acest exemplu, vor sã arate tuturor cetãtenilor cã zãpada nu ne poate învinge dacã suntem toti o echipã. Am stat de vorbã cu o parte din angajati, dar si cu politisti si toti s-au arãtat entuziasti. Nu am vãzut pe cineva care sã fie supãrat, primarul a spus cã si echipele de la 416 sunt mobilizate pe teren, iar cei de la Goscom, de la 12.00 noaptea, sunt la datorie pe teren. Mobilizarea a fost fãcutã pe grupul primãriei si au fost solicitati toti bãrbatii pentru dat la lopatã, toti bãrbatii apti de lucru. Doi au iesit instant de pe grup si au crezut cã scapã. Însã mesajul dat de primar a fost nemilos: „Pãi nu am zis cã suntem o echipã? Ce facem acum, spargem gasca?” Si cum disponibilizãrile anuntate de Bolojan bat la usã, cine nu vrea sã fie în echipa primarului? Asa cã au strâns din dinti si au iesit la zãpadã. „Pe grup au scris niste doamne, dacã pot veni si fete la actiune, dar am decis cã acest lucru rãmâne la latitudinea lor. Cred cã mai bine sã rãmânã la birou si sã ne astepte cu ceai cald când vom termina noi tot programul”, a mai spus primarul.
Au fost si cârcotasi care au fost nemultumiti cã primarul i-a scos la zãpadã.
În primele rânduri au fost pe lângã primar si secretarul Eduard Lãcãtusi. La microfon ne-a spus cât e de frumos la zãpadã si cum i se oxigeneazã creierul, însã la colegi s-a plânds cã-l doare spatele si cã îi este frig rãu. Oricum a rezistat eroic si este un exemplu. Altii au comentat cã cei de la „416″ stau si asteaptã mâncarea acasã si prostii bagã la lopatã. Iatã ce a spus primarul vis-a-vis de nemultumiti si de cârcotasi: „Direct n-au spus-o, în gând, posibil cã da, dar sper sã rãmânã doar la nivel de gând. Eu sper sã induc o atmosferã de colegialitate în cadrul institutiei pe care o conduc si sã întelegem cu totii cã suntem o echipã si suntem o echipã în interesul comunitãtii noastre”.
Viceprimarul Vali Caragatã mânuieste lopata mai ceva decât stiloul
Viceprimarul Vali Caragatã i-a uimit pe toti. Lopata pãrea în mâinile sale o jucãrie. Zici cã o viatã a dat la lopatã. Iatã ce a zis de actiunea initiatã de primar: „Dincolo cã iarna este un anotimp foarte frumos, am zis sã dãm o mânã de ajutor colegilor de la GOSCOM, facem si o faptã bunã si în felul acesta ne-am adunat foarte multi entuziasti de la Politia Localã, de la Primãria Vaslui, de la toate serviciile, în felul ãsta ne ducem si debarasãm tot Kogãlinceanu”. Nici comandantul de la Politia Localã nu a fost mai prejos. Acesta e recunoscut cã la zãpadã e mai greu: „Sigur cã este mai greu ca la birou, dar este plãcut si, la initiativa domnului primar, am iesit cât am putut din birou si facem treabã. Bineînteles cã este entuziasm, cã eu nu mã feresc de muncã, deci munca fizicã e o plãcere pentru mine”.


Mai harpalete, nu ai de treabă în primărie? Angajeaza-te la Goscom! Lasă naibii pozele și facebookul și apucate de treabă ! Apropia, de ce ai încurcat proiectul clubului Viitorul de reparare a săli Sporturilor? Vrei să stabilești tu cine să construiască că și la sc. 10 sau 4!
În loc să degajeze zăpadă noaptea, când nu e aglomerat, el scoate tractoarele ziua, blocând circulatia
Boulrosu de la mirlad sta cu putorile in brate la birou si nu misca un deget dar indeamna populatia ca cica e obligata sa deszapezeasca ca bonus la triplarea impozitelor locale =)))
Si asistatii de la 32, Calugareni, Donici îsi savurau linistiti cafeau privind fascinati printre florile de gheata de la geamuri ( pardon prin termopane) spectacolul iernii ( pardon al functionarilor din primarie). Mai era un jegos la o primarie de sector care facea spectacol de doi lei.
Dl Braniste terminati cu figuratia intr-un teatru prost!
Așa mult au muncit încât aseară la ora 19:00 nu mai era un om/utilaj pe strada să strângă zăpadă cel puțin pe Stefan cel mare (parcările cu plată ) ne rupem bările acum dimineața în zăpadă îngheață …of nu ne mai facem bine cu circari ăștia
Au fost și pensionarii speciali angajați prin primărie la acțiune?
Se pare că în ultima perioadă administrația locală a descoperit o nouă strategie de dezvoltare: scoatem angajații din birouri, din goscom și din poliția locală, îi aliniem frumos și facem poze. Dacă mai dăm și un interviu, problema orașului e aproape rezolvată.
Între timp, trotuarele așteaptă, proprietarii de magazine poate n-au aflat încă că au obligația să curețe în fața spațiilor lor.
Dar ce contează? Important e că Facebook-ul nu rămâne fără conținut. Câteva ore fără postare ar fi fost, probabil, o criză administrativă majoră. În fond, de ce să investești în utilaje când poți investi în imagine? De ce să vezi rezultate concrete când poți vedea reacții și distribuiri?
Poate că, într-o zi, vom vedea mai multă energie pusă în organizare, în aplicarea regulilor și în soluții pe termen lung. Pentru că orașele nu se dezvoltă din cadre bine încadrate, ci din decizii bine fundamentate.
Până atunci, rămâne întrebarea simplă: când trecem de la regie și decor la administrație?
Măi Luceane, l-ai văzut pe Vasile cu lopata în mână? Nu! Asta nu este treabă de primar!
Dar ce a facut bun Pavăl? Flori? Iarbă? Gazon? Parc? Concret: ce a facut Paval bun? Piatra cubica din centru in megalomania lui?
Circ ieftin!
circ ieftin ..cu 15 min la lopata nu s-a facut curat..jalnic
Același primar, de ce nu aplică legislația și nu îi amendează (prin aparatul de specialitate, desigur) pe toți vasluienii care sunt obligați să curețe zăpada, însă nu o fac aproape niciodată?!
Facem pariu că majoritatea tâmpiților care au comentat anterior, nu au ieșit să își curețe zăpada? Toți idioții cred că alții sunt obligați să le îndepărteze zăpada din apropierea locuințelor, de orice tip ar fi acestea. Vasluieni, ieșiți la dat zăpada, nu așteptați să facă alții ceea ce voi sunteți obligați (prin lege) să faceți!
Circul Star si primaria lui harpalete.
Kkt cat a realizat un video profesional andrustudio, fratele Teodorei Panainte, angajat la primarie fotograf. Circ
Dar liderul rromilor Sava Sergiu de ce nu a scos si el citiva rromi la dezapezit? Se intelelege ca pentru voturi.. fac curat in zonele rromilor.. ja, ja.. mucles
Un exemplu pentru toți!
O dat cu lopata cat s o filmat, apoi pa
Si voiai sa vina primarul sa ti deszăpezeasca tie? Nesimțire crasă! Oricum….sunt anti PSD, n am treaba cu politica care este cea mai mare curvă, dar gestul primarului a fost de nota 200! Respect!
Ca pe vremea lui Ceausescu.
Harpalete si poznele :)))
Respect pentru primarul municipiului Vaslui ing. Lucian Braniște!
– Rusu Jenică
Așa da exemplu de forță bravo Municipiul Vaslui
Stați calm….E in fata porții la el….Reclama marca PSD….Niște jegosi
marca psd..hoti