Primarul Nixon de la Gherghești a scăpat cu viață dintr-un accident, ca prin urechile acului

Primarul de la Gherghești este un șofer experimentat, însă a produs la Ivești un accident precum un începător. A intrat pe un drum principal fără să se asigure și a fost lovit serios de o mașină care circula regulamentar, condusă de o tânără șoferiță. După accident, în loc să-și recunoască vina, a sărit cu gura pe șoferiță, fiind nevoie de intervenția Poliției. În mașină, pe scaunul din dreapta, mai era o tânără, care a scăpat cu o sperietură groaznică. Pentru fapta sa, Nixon a rămas fără permis pentru 3 luni și a primit o amendă contravențională în valoare de 1.485 de lei, după ce a fost găsit vinovat de producerea accidentului. Și asta în condițiile în care edilul ar fi putut evita amenda și suspendarea permisului dacă și-ar fi recunoscut vina și la fața locului nu ar fi trebuit să vină Poliția. Nefiind victime și nici pagube materiale, puteau merge pe o înțelegere amiabilă. Accidentul a avut loc marți, 5 martie, în jurul orei 17.00, în Ivești. Acesta a ieșit în drumul național care leagă Bârladul de Ivești, de pe un drum secundar, fără să se asigure și a lovit un alt autoturism condus regulamentar de o șoferiță. Aceasta nu era singură în mașină, ci alături de o altă persoană de sex feminin. Cum, nimeni nu a fost rănit și au fost înregistrate doar pagube materiale, femeia aflată la volan i-a propus edilului să meargă pe calea amiabilă pentru a nu mai fi implicate și autoritățile. Degeaba! Nixon Ibănescu a tot susținut că nu se face vinovat de producerea accidentului astfel că a fost nevoie de intervenția polițiștilor bârlădeni de la Rutieră. Cei doi au fost aduși la sediul Poliției Bârlad pentru audieri. În timpul acestora, femeia a acuzat dureri de cap, astfel că a fost solicitată o ambulanță. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, aceasta a refuzat transportul la spital. Refuzul femeii a însemnat, de fapt, norocul edilului de la Gherghești, ținând cont de faptul că amenda s-ar fi putut transforma în dosar penal, odată cu înregistrarea unei victime din accident rutier.
Nixon are propria versiune despre accident
Nixon este un primar care nu prea suportă să fie contrazis. O știu foștii săi viceprimari, care au fost schimbați de-a lungul timpului doar că nu au fost plăcuți de primar sau de angajați, mulți dintre ei fiind nevoiți să-și caute alt loc de muncă. Interesant este modul cum a judecat Nixon accidentul. “Accidentul a fost la o vulcanizare. A fost o greșeală, de ambele părți! Sunt fleacuri. Eu eram singur. Alergam pentru comunitate. Mă duceam la Ivești, la primar. Și accidentul a fost la intrarea în drumul principal. Eu, șofer cu experiență, dincolo nu prea, dar nu a fost nimic grav. În mașina aceea erau două domnișoare. Eu, mai bătrân, cu capul alb, ele tinerele, fără experiență. Ar fi putut fi evitat impactul. Dar, asta e!”. Acesta a mai spus că nu este de acord că a fost găsit vinovat de accident și spune că va contesta în instanță decizia. A încercat să o joace ca Șoșoacă într-o cheie politică, invocând că polițiștii l-au lăsat fără permis taman în campanie electorală, însă nu a vrut să comenteze mai mult: “Da, dar voi contesta! Eram în afara carosabilului. Într-adevăr am fost la Poliție. Au crezut că sunt beat, dar eu nu mai beau de patru ani. De acum mă aștept la orice, că începe campania electorală”, a mai spus primarul șugubăț.
Sa le luăm în pula toți polițistii locali familiile llor..
Chelaru Vasile jegosul
Popa Gigi pupincuristul
Balaban Emil muistul
Chiper Andrei cel ce suge pula
Rîpan Ștefan Sergiu femeia de serviciu la closet .
Savin Costel slugă fățarnică
Dabija Marian Petrică itti cup se face covrigul sugând pula.
Leprele nu se dezmint.
Daca era cu Gianinuta in masi a se ducea pe pwla! Mult noroc
Pentru ce naiba ati pus o poza cu un accident grav, cand in articol se vorbeste despre un accident minor, fara victime si fara pagube materiale insemnate? Urat, foarte urat …
Ca sa vada lumea cine e primarul nesimtit ce e vinovat dar arunca vina pe altii.
Bravo irina, 😂😂😂😂 e plin de caca pe la bot😂😂😂
Ieși în drum cu prioritate de pe un drum secundar , nu te asiguri că nu îți permite gradul sa te înjosești așa mult, dar dai vina pe nefericita șoferiță că era neexperimentata!!! Baaa, de ce nu a venit un Volvo cu viteza,sa nu mai rămâna nimic din nenorocit, să scăpăm de ei😡
Ce treabă are șoferița fără experiență cu boul care iese pe un drum principal de pe unul secundar fără să se asigure și fără să acorde prioritate? Putea să il lovească și trenul cu toată experiența lui.
La blestemat Chelaru ca ia dat la muie lui Geanina Lacramioara si el la puoat in pula pe Nixon de 8 martie! Bețivanul de Chelaru a lins in cur jumatate din Barlad .
Un bou! A scapat! Era cu Geaninuta Chelaru?