Primarul din Dumești și-a adus trupele de asistați social de la 416, ca să spioneze secțiile de votare din comună
ACUZE… Disperarea de a nu pierde alegerile îi determină pe unii primari să recurgă la gesturi cel puțin ciudate! Este cazul primarului în funcție din comuna Dumești, Ionuț Ciprian Barnea (PSD), care a mobilizat mai mulți săteni la fiecare secție de votare din satele componente, cu misiunea de a fi vigilenți la toți cei care vin să voteze și, pe cât posibil, să ciulească bine urechile, ca să știe cine a venit la vot și, mai ales, cu cine votează. Cel puțin aceasta este opinia contracandidaților la funcția de primar, care, spun ei, nu au găsit altă explicație pentru care, brusc, s-a întărit paza la secțiile de votare, cu niște persoane aflate în coordonarea directă a primarului, fiind dependente de ajutorul social.



Interesant este că edilul nu a combătut acuzele directe ale contracandidaților, care acuză faptul că, practic, primarul vrea să țină totul sub control, să încerce să stăpânească situația cu mână de fier și, pe cât posibil, să contabilizeze cine și cum voitează, ci doar s-a apărat, spunând că a pus de veghe niște persoane cu… 3-4 clase, de la „Ajutorul social”. „Eu chiar vă pot pune listele la dispoziție, ca să vedeți că sunt persoane cu 4 clase, cu 3 clase, pe care cu greu le-am găsit ca să stea acolo, în picioare atâtea ore. Adică, nu sunt persoane care să aibă influență. N-am pus frați, surori sau oameni care au o personalitate importante”, a susținut candidatul PSD de la Dumești, primarul în funcție, Ionuț Ciprian Barnea.
