SURPRIZE-SURPRIZE… Începând de astăzi, 16 iulie 2026, Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși are un nou manager interimar. Primarul Ioan Ciupilan a emis dispoziția prin care medicul stomatolog Mihaela Nacu este numit în funcția de conducere a unității medicale, până la organizarea concursului propriu-zis. Surpriza este nu doar una plăcută, căci dr. Mihaela Nacu este unul dintre medicii respectați și cu experiență în profesia sa și în administrația locală, dar este și inedită, pentru faptul că este membră PNL. Se dovedește prin această decizie că la mijloc a fost vorba despre o negociere politică între PSD-ul local, condus de primarul Ioan Ciupilan, și organizația PNL Huși, condusă acum de Liviu Iacob. Ideea în sine însă este de apreciat, pentru că Mihaela Nacu este un medic care se bucură de o reputație bună în oraș și are premisele de a face ceea ce pare cel mai greu, în momentul de față la Spitalul local: recâștigarea încrederii pacienților, în medicii și, implicit, în unitatea medicală „Dimitrie Castroian” Huși. Dacă ar avea și ideea de a-l readuce înapoi, în secția de Chirurgie pe doctorul Nelu Tătaru, atunci chiar că instituția ar avea parte de o reașezare, după una din cele mai grele și tulburi perioade din existența Spitalului Huși.
Primarul Ioan Ciupilan surprinde astăzi pe toată lumea și o numește în funcția de manager interimar la Spitalul Huși pe doctorița Mihaela Nacu. Aceasta este însă o membră PNL, iar aspectul acesta face ca surpriza să fie cu atât mai interesantă. Chiar dacă Mihaela Nacu este un bun profesionist și, în plus, se bucură și de o anumită simpatie în rândul hușenilor, propunerea sa în fruntea spitalului nu s-ar fi putut face fără o înțelegere politică între PSD și PNL-ul de la Huși. Cu mai multe detalii despre aceasta numire și despre noul manager interimar al Spitalului Huși vom reveni în ediția de mâine a ziarului Vremea Nouă.
Eu nu înțeleg când au ăștia timp să se ocupe și de partid, politică, servici, management, administrare, niște Napoleon frate toți
O mare porcărie, și așa ceva e in toate instituțiile nu doar aici
De asta nici nu iese nimic, ei n-au timp să muncească, flenduresc in 10 locuri și normal că în nici unul din ele bine
Da, tu ce crezi? Ca doamna asta stomatolog stie meserie de medic stomatolog? Daca era asa profesionista nu accepta aceasta funcie. Statea la cabinetul ei si muncea. Asa , alearga dupa o funcie sa castige si ea un banut. Ce stomatolog profesionist ar accepta un salariu de 7-8000 lei?
Doamna aceasta va da dovada de buna credinta/ sau nu , daca va anula/ sau nu decizia lui Popa !! Daca da, inseamna ca e numita ca sa faca ceva pentru Huseni , pentru angajati, si ca e o doamna cerebrala. Daca nu .. este extensia trista a lui ciupilan in teritoriu ..
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
De la ceapă putere, numește , leagă, dezleagă! Nu mai pleca odată să ne lase în pace?!
Eu nu înțeleg când au ăștia timp să se ocupe și de partid, politică, servici, management, administrare, niște Napoleon frate toți
O mare porcărie, și așa ceva e in toate instituțiile nu doar aici
De asta nici nu iese nimic, ei n-au timp să muncească, flenduresc in 10 locuri și normal că în nici unul din ele bine
Da, tu ce crezi? Ca doamna asta stomatolog stie meserie de medic stomatolog? Daca era asa profesionista nu accepta aceasta funcie. Statea la cabinetul ei si muncea. Asa , alearga dupa o funcie sa castige si ea un banut. Ce stomatolog profesionist ar accepta un salariu de 7-8000 lei?
Zi 125 milioane lei vechi
Dn primar, mai trebuie sa-l angajezi si pe sotul doamnei si poti pleca la pensie lunistit.
Bravo, felicitari doamna doctor!
Butiuc deja scoti documente din spital? Si le dai la presă?
Dar de unde are vremeanoua.ro documentul semnat de butiuc?
Hai sa fim seriosi! Ce management stie frumoasa asta? Ea tiata viata ei a facut 3 carii si un dertartraj. Acum o pui sa conduca un spital?
Doamna aceasta va da dovada de buna credinta/ sau nu , daca va anula/ sau nu decizia lui Popa !! Daca da, inseamna ca e numita ca sa faca ceva pentru Huseni , pentru angajati, si ca e o doamna cerebrala. Daca nu .. este extensia trista a lui ciupilan in teritoriu ..
Foarte inspirat ai fost dn primar! 🤣🤣🤣