Primarii liberali au luat lectii „europene”

„Împreunã cu alti primari liberali din judetul Vaslui, am fost invitatii europarlamentarului Norica Nicolai într-o vizitã la Parlamentul European la Bruxelles. Doamna deputat a avut amabilitatea sã-si rupã din programul încãrcat si sã ne explice despre Parlamentul European si felul în care functioneazã celelalte institutii, inclusiv, lucru care m-a impresionat, felul în care parlamentarii europeni voteazã. A fost o vizitã foarte fructuoasã, chiar dacã am nimerit într-o perioadã în care parlamentarii nu au sesiune, probabil se pregãtesc de alegeri. S-a discutat despre modul de adoptare a legilor dar si despre fondurile structurale si modul în care se vor aloca pentru programul 2014 – 2020 si cum au fost fãcute calculele pentru alocarea banilor europeni cãtre fiecare stat în parte. Bruxellul este un oras foarte frumos, cu multe clãdiri vechi, dar foarte bine întretinute. Pentru noi a fost o experientã deosebitã, pãcat cã nu vom ajunge niciodatã la nivelul lor. Alti primari, de la alte partide, mai fuseserã în vizitã în capitala europeanã, numai noi, de la PNL, mai rãmãseserãm”, a declarat Vasile Zanfir, primarul comunei Deleni.
„Am rãmas fãrã cuvinte”
„Am avut o vizitã foarte fructoasã, în care am avut întâlniri cu europarlamentarul PNL Norica Nicolai, si cu reprezentanti ai Parlamentului European pe relatia cu România. Discutiile purtate cu acestia, au fost în special pe tema accesãrii fondurilor europene, subventii pentru agriculturã si cele destinate Grupurilor de Actiune Localã sau pentru modernizarea satului românesc. Europarlamentarul Norica Nicolai ne-a fãcut si o scurtã prezentare a mãsurilor destinate dezvoltãrii agriculturii si nu numai ce vor veni în viitor prin programul de dezvoltare 2014 – 2020. În afara acestor întâlniri, am avut ocazia de a vizita sediul Parlamentului European si orasul Bruxelles. Impresia pe care mi-a lãsat-o a fost una extraordinarã, am rãmas fãrã cuvinte”, a declarat Petricã Simiuc, primarul comunei Todiresti.