REORGANIZARE…Numărul posturilor de conducere din Primăria Vaslui va fi redus prin noua organigramă, care va fi discutată la ședința ordinară a Consiliului Local din această săptămână. Proiectul noii organigrame, care va fi prezentat consilierilor locali, propune ca numărul angajaților din Primăria Vaslui să scadă de la 663, cât este în prezent, la 597. Vorbim de acel procent de 10%, impus de legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Numai că această scădere se va face din posturile neocupate, în consecință, în urma reorganizării, nimeni nu va pleca acasă.
Prin reorganizare, nu doar că se reduce numărul posturilor din organigramă, ba mai mult, se desființează și funcțiile șef birou, concomitent cu desființarea structurilor organizatorice care funcționează ca birouri. Astfel va fi diminuat și numărul total al funcțiilor de conducere de la maximum 12% la maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivelul municipalității. Trebuie menționat că desființarea acestor funcții publice de șef birou și, implicit, a structurilor organizatorice care funcționează ca birouri sunt măsuri decise de Guvernul României care trebuie puse în aplicare până la sfârșitul acestei săptămâni. Alte instituții din județul Vaslui, cum ar fi de exemplu Consiliul Județean, s-au mișcat mai repede și au operat, din timp, aceste modificări în organigramele lor, însă Primăria Vaslui se pare că a lăsat totul pe ultima sută de metri.
13 birouri desființate
Noua organigramă a Primăriei Vaslui propune desființarea celor 13 structuri organizatorice care funcționau ca birou în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Vaslui. Acestea sunt: Biroul Patrimoniu, Biroul Contabilitate, Biroul Buget, Biroul Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice, Biroul Urmărire și Încasare Persoane Fizice și Juridice, Biroul Activități Culturale și Sportive, Biroul Investiții, Biroul Supraveghere Video, Biroul Comunicare Relații Publice, Biroul Achiziții Publice, Biroul Tehnologia Informației, Biroul Situații de Urgență și Biroul Administrativ. Cum atribuțiile acestor structuri nu puteau rămâne neîndeplinite, s-a trecut la reorganizarea lor în cadrul altor structuri, împreună cu personalul necesar pentru îndeplinirea acestora.
Noile structuri
Astfel, dacă noua organigramă va fi aprobată de consilierii locali, Direcția Economică din cadrul Primăriei Vaslui împreună cu structurile sale componente se vor reorganiza în Direcția Generală Economică, cu 70 de posturi, din care 63 posturi de execuție. Biroul Buget se va desființa, iar în locul său va fi înființat Serviciul Buget, o structură cu 11 posturi, din care 10 de execuție. Biroul Contabilitate va fi transformat în Serviciul Contabilitate, cu 11 posturi – 10 de execuție. Biroul Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice se va transforma în Serviciul Constatare și Impunere Persoane Fizice și Juridice, cu o structură de 16 posturi, din care 15 de execuție. În cadrul acestui nou Serviciu se vor înființa 2 compartimente separate, unul pentru persoanele fizice, celălalt pentru persoanele juridice. La fel se va proceda și cu Biroul Urmărire și Încasare Persoane Fizice și Juridice, care, de asemenea, va fi transformat în Serviciu cu o structură de 22 posturi, din care 21 de execuție. Printr-o reorganizare, vor trece alte patru Direcții din cadrul Primăriei Vaslui, și aici ne referim la Direcția Gospodărire Urbană (53 posturi/50 posturi execuție), Direcția de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (39 posturi/ 35 posturi de execuție), Direcția de Investiții (29 posturi / 26 posturi execuție) și Direcția Culturală, Tineret și Sport (nou înființată). În cadrul acestei ultime Direcții, va activa Serviciul Organizare Activități Culturale. Aici nu va mai funcționa, ca până acum, Compartimentul Activități Culturale și Sportive. În viitorul apropiat, cultura va avea propriul ei compartiment, la fel și sportul. Ele se vor numi Compartimentul Activități Culturale și Compartimentul Activități Sportive și de Tineret (nou înființat). Șase Servicii din cadrul Primăriei Vaslui își vor menține aceeași structură ca până acum, iar aici ne referim la Serviciul Administrație Publică Locală (Compartimentul Juridic, Managementul Documentelor, Guvernanța Corporativă – 20 de posturi/19 posturi de execuție); Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (Compartimentul Evidența Persoanei și Compartimentul Stare Civilă – 30 de posturi/ 29 posturi de execuție); Serviciul Tehnologia Informației și Monitorizare Video (13 posturi/ 12 posturi de execuție); Serviciul Resurse Umane (11 posturi/ 10 posturi de execuție); Serviciul Adminsitrativ, care va lua locul Biroului Administrativ, și nu în cele din urmă Serviciul Achiziții Publice, care va lua locul Biroului Achiziții Publice.
Modificări minore la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Vaslui
La data de 1 iunie 2024, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Vaslui avea ocupate 308 posturi (123 personal specialitate și 185 asistenți personali ai persoanelor încadrate în grad grav de handicap). Structura actuală a Direcției de Asistență Socială Municipiul Vaslui este compusă din trei servicii, fiecare având în subordine câte un birou, două birouri și două compartimente în subordinea directă a directorului executiv, cu un număr total de 402 posturi, din care 43 funcții publice (5 funcții publice de conducere) și 354 funcții contractuale (4 funcții contractuale de conducere). Structura reorganizată propusă a DAS Vaslui va fi compusă din cinci servicii și un compartiment în subordinea directă a directorului executiv, cu un număr total tot de 402 posturi, din care 44 funcții publice (4 funcții publice de conducere) și 358 funcții contractuale (5 funcții contractuale de conducere).
Poliția Locală își înființează Serviciu de Transport Valori
Reorganizarea care bate la ușa Primăriei Vaslui aduce schimbări și la Poliția Locală. Aici se vor desființa Biroul Juridic, Evidența Operativă, Biroul Dispecerat Bază de Date, Biroul Resurse Umane, Biroul Financiar Contabilitate, Biroul Ordine și Siguranță Publică și Biroul Ordine și Liniște Publică. La fel ca la primărie, nimeni nu va pleca acasă, ci va fi transferat în cadrul Serviciilor și Compartimentelor nou create. Ca element de noutate, în noua organigramă a Poliției Locale Vaslui va fi înființat Serviciul Activități Operative și Transport Valori, pe lângă celelalte Servicii, cum ar fi: Serviciul Ordine și Liniște Publică; Serviciul Ordine și Siguranță Publică; Serviciul Dispecerat, Bază de Date și Pază; Serviciul Circulație, Sistematizare și Organizare Trafic, Serviciul Urbanism, Mediu, Comercial, Evidența persoanei, Serviciul Financiar-Contabilitate și Serviciul Resurse Umane, Salarizare.
Doar 4 posturi din 17, ocupate la CSM Vaslui
Clubul Sportiv Municipal înființat de Primăria Vaslui are 17 posturi în organigramă, însă în prezent sunt ocupate doar patru, din care un post de conducere și trei de execuție. Deși evoluează cu echipa de handbal în primul eșalon valoric al țării și are secții de fotbal, baschet, șah, lupte, handbal, atletism și volei, CSM Vaslui are angajat un director, un contabil, un expert pe achiziții și un muncitor, prea puțin pentru un club care vrea să facă performanță.
DAPTO își trage administrator de parcări
În noua organigramă a Direcției Administrare Piețe Târguri și Oboare Vaslui își va face loc un nou post, cel de administrator parcări. “Direcția Administrare Piețe, Târguri și Oboare Vaslui a preluat în administrarea sa noi obiective precum Bazar nou, Târg Auto, Smart Bike și parcaările cu plată, totodată, pentru a putea funcționa ca instituție publică cu personalitate juridică așa cum este prevăzut în alin. (1) al art. XXIX din Legea 296/2023, este necesară modificarea organigramei și a statului de funcții, și anume cu suplimentarea unui post, de la 50 de posturi cât este prevăzut actualmente, la 51 de posturi. Postul nou înființat este cel de administrator parcări”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre. Mai trebuie spus că DAPTO are acum 28 de posturi ocupate, din care trei sunt de conducere și 25 de execuție.
Bravo mafioților, băgați va pula in gura vasluienilor, că merita la greu
@vremea noua, tocmai ați aberat un nonadevar va rog frumos continuați ce aveți de spus 💯🤣
Eu zic sa mai angajați 1000 , ce dracu…nu aveți hambitie☹️ 700 de angajați, nu are NASA, va dați seama ce mafie e acolo, câti jegosi plătim , din taxele pe care le iau 🤕
Caragiale se potrivește ca o mănușă cu ceea ce se întâmplă la noi
„Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica“
Cu asemenea masuri clar urmează măriri de taxe si impozite, si tot nu vor rezolva nimic, gaura va creste tot înainte plus, o vor lua si de la UE, asta nu e reforma
Desființăm posturile de sef birou si înființăm posturile de sef serviciu..și chiar mai multe…
Diferența? Cele de sef serviciu sunt si mai bine platite si mai multe!
Economie la buget? 0 spre -0 ba din contra..cheltuieli mai mari!
Halal organigrama don primare..poate noul primare, are o alta viziune. Am îndoieli
sef birou are 3-4 angajati , pe cand sef serviciu are mai multi 11 ca sa stii si tu
Reorganizarea asta s-a făcut pentru a fi mai putini șefi, nu angajați, ca dădeau instituțiile pe dinafara de șefi care in afara de salarii enorme nici nu făceau nimic
Mie nu mi se pare deloc ca acum sunt mai putini șefi, din contra
Oi disteptule…sefii de birou sunt transformati în sefi de serviciu..cu aceeasi oameni dar cu salarii mai mari…plus ca su înfiintat si mai multe servicii…aici era vorba de economisirea banului public si nu de nr de oameni..asa ca nu manca💩
La vaslui nu se v- a schimba nimic…pana nu dispare psd – ul din scena…
Bravooo.. rromii care au PSD,, vor avea servici la stat, cu 8-10 cls. ???? Vai si unii cu 2 facultati nu incap nicaieri… ? Asta i politica de azi.
Aceiași Mărie cu alta pălărie
Si parca chiar sunt mai multe pălării
Curios ce valori transportă localii de au înființat Serviciul de transport valori, mă îndoiesc ca au dotări gen mașini blindate, cel mai probabil doar de fantezie sa mai fie vreun șefuleț frecător de menta
Și Locativa cum ramane?