Primăria Vaslui, mai mult cu cumpăratul, mai puțin cu expropriatul

Ședința de Consiliul Local Vaslui de săptămâna trecută a avut trei puncte suplimentare pe ordinea de zi, dintre care unul cel referitor la aprobarea demarării procedurii privind achiziția, prin negociere directă, a unor suprafețe de teren, proprietate privată, în vederea asigurării accesului la proprietăți pentru cetățenii domiciliați la blocurile C1 și C2 de pe strada Castanilor. S-a ajuns în aceasta fază după ce vasluienii care locuiesc la cele două blocuri au constatat că mai multe terenuri din fața scărilor deveniseră, peste noapte, proprietate privată. Acele terenuri au aparținut, cândva, societății Corevas, iar ele s-au transformat în proprietate privată, fiind tranzacționate de mai multe ori în ultimii ani, până când în această iarnă, noul proprietar, Ionuț Gandore, s-a gândit să facă acolo câteva parcări private. Nemulțumiți că nu mai au pe unde intra în bloc, vasluienii s-au adresat Primăriei Vaslui, instituție care în primă fază a luat în calcul varianta expropierii. S-a și votat o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens, însă între timp, planurile s-au schimbat, iar instituția condusă de Lucian Braniște și-a propus să negocieze cu proprietarul. Puși să revoce o Hotărâre pe care încă nu se uscase cerneala, unii consilieri locali au cerut explicații aparatului de specialitate al primarului. Florin Anicăi, de la Forța Dreptei, a atras atenția că această schimbare de planuri ar putea costa mai mult primăria. “În primă fază s-a discutat despre expropriere, ceea ce este cu totul altceva față de soluția cu care veniți acum în fața noastră. Știm că atunci când se face o expropriere, valorile propuse sunt oarecum standard, pe când la negociere vorbim de cu totul altceva. Spun asta pentru că nu vrem să ne trezim cu niște prețuri foarte mari pe care trebuie să le plătim pentru acele terenuri”, a declarat Anicăi. La începutul ședinței, acesta a cerut angajaților primăriei să prezinte raportul de evaluare a terenurilor, pentru a vedea și legislativul câți bani ar valora acele bunuri. “Exproprierea este o obligare a celui care deține terenul. În condițiile în care proprietarul este de acord cu prețul, nu se mai impune exproprierea și se merge pe achiziționare directă pentru a simplifica procedura. În primă fază s-a făcut evaluarea, iar proprietarul a fost de acord cu suma propusă. Prin urmare, vom merge pe achiziție directă pentru a nu mai face comisie, pentru a nu mai face proceduri administrative. Evaluarea este făcută și este depusă la materialul de ședință”, a explicat secretarul primăriei, Eduard Lăcătușu.
Raportul de evaluare există, însă nu e public, cel puțin deocamdată
Gina Chitic, de la Urbanism, a explicat de ce Primăria Vaslui a ales această soluție, de negociere, renunțând la expropriere. “Prezentul proiect de hotărâre propune modalitatea de preluare în domeniul public al municipiului Vaslui a căilor de acces către blocurile C1 și C2, și anume prin negociere directă, totodată propunând revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 73/2026 prin care a fost aprobată demararea procedurilor de expropriere. Propunerea noastră de achiziționare a acestui teren intervine ca urmare a faptului că proprietarul a devenit, într-adevăr, proprietar cu acte în regulă. Inițial, avusese de achitat o sultă pentru achiziția acestui teren, sultă care a fost achitată, prin urmare, el este proprietar și poate să vândă acest teren. De asta, propunem să renunțăm la procedura de expropriere, care este mai îndelungată și presupune și alte costuri din partea UAT-ului și să achiziționăm acest teren în urma unei negocieri pe care o va desfășura acea comisie de negociere, plecând, într-adevăr, de la un raport de evaluare. Negocierea se va face în jos, pornind de la prețul stabilit în raportul de evaluare. Acel raport de evaluare a fost întocmit pornind de la grila notarial,ă stabilindu-se un preț per metru pătrat, conform acelei grile a notarilor publici”, a afirmat angajata Primăriei Vaslui. Numai că, dacă la începutul ședinței primiseră asigurări de la secretar că raportul de evaluare a terenurilor se află în materialul de ședință, când s-a ajuns la dezbaterea acestui proiect, s-a constatat că documentul lipsește. “La începutul acestei ședințe am întrebat dacă există raportul de evaluare și mi s-a spus că da, că este în materialul de ședință. Ori noi nu avem așa ceva. În primul rând, eu cred că ar trebui să vedem acel raport de evaluare, pentru că s-au mai făcut evaluări greșite, din birou, iar un exemplu este cel de la Gura Bustei. Pentru notar, calculul e simplu, el spune “ai 200 de mp de teren în centrul orașului, acesta este prețul”. Ori evaluarea în cazul de față ar trebui să ia în calcul și faptul că pe aceste terenuri de pe strada Castanilor nu se poate construi pentru că sunt diferite utilități. Automat, vorbim de o valoare mai mică, pentru că acele terenuri sunt căi de acces. Să nu tot punem grila notarilor publici în față și să ne uităm la ea ca la Biblie. Vrem să vedem și noi acest raport de evaluare, dacă tot a fost făcut, pentru că și acea comisie de negociere mai poate face greșeli, fără de voință. Acum 2-3 luni, când am discutat despre acest subiect, ni s-a spus că se va face exproprierea, acum aflăm că s-au schimbat planurile, aducându-ni-se în față acea grilă a notarilor, iar asta nu îmi place. Nu e corect pentru că acele terenuri sunt niște căi de acces, ele nu trebuiau să ajungă niciodată în proprietatea acestui domn care le deține în prezent și nici a celorlalți din urmă. Pe acele terenuri trec utilitățile blocurilor, curent, apă, canalizare și nu are aceeași valoare cu a unui teren pe care poți construi o casă, de exemplu. Prin urmare, el nu poate avea valoarea stabilită prin acea grilă notarială. (…) La procedura de expropriere vorbim de unele prețuri, probabil de 30-40 de euro/mp, iar acum, dacă se va veni cu evaluarea pe baza acelei grile, ne vom trezi cu valori de 80-100 euro/mp. Să nu avem o diferență foarte mare între valoarea de expropiere și cea rezultată în urma acestei evaluări întocmite pe valorile furnizate de notari. Înțeleg să fie 5-10 euro în plus față de expropriere, pentru că nu e o suprafață foarte mare de teren, cum e cea de la cimitir, dar să nu aruncăm cu bani, pur și simplu”, a atras atenția consilierul Florin Anicăi. Deși a mințit când a dat asigurări că raportul de evaluare a terenurilor se află în materialul de ședință, secretarul Eduard Lăcătușu a mai lansat o promisiune fără de acoperire, afirmând că valoarea avută în vedere la expropiere va fi avută în vedere și la negocierea directă, deși nicăieri în lege nu se precizează o astfel de abordare. Cel care a mai liniștit puțin apele a fost Eugen Boț, directorul economic al Primăriei Vaslui, care a precizat că toate etapele premergătoare achiziționării acelor terenuri vor trece prin Consiliul Local. “Noi avem un regulament, aprobat de către Consiliul Local, care a instituit o procedură privind achiziționarea acestor bunuri de către municipiul Vaslui: fie prin negociere directă, fie prin licitație. Cazul de față se supune acestui regulament, noi ne aflăm într-o etapă premergătoare. Consiliul Local Vaslui analizează acum demararea procedurilor, urmând ca ulterior, comisia stabilită prin Hotărâre de Consiliu Local va analiza toate aceste aspecte și va veni în plen cu raport de evaluare, cu toate procedurile care trebuie îndeplinite”, a precizat reprezentantul instituției. La finalul dezbaterilor, proiectul de hotărâre a fost adoptat cu doar patru abțineri și 19 voturi „pentru”.
Dacă aveți o casă în zona centrală a orașului și Primăria vrea să construiască o parcare, ati vrea expropriere sau vânzarea terenului prin negociere?
Nu se poate compara
În primăria Vaslui doar incompetenți și interese!
Am aflat recent că s-ar caută și un teren pt a face o biserica , bineînțeles cu donație din partea primariei.
Și după donație teren, alte donații materiale , bani și altele!
Întrebarea Eee! Pe noi ne întreba cineva daca suntem de acord cu toate aceste pomeni?
Pt grădinițe, scoli o făbricuță ceva pt tineri își mai da cineva interesul!
Eu cred că pe dl Pădurar nici în cuuur nu-l doare!
Romanii sunt extraordinar de religiosi! Au facut ei popii recensaminte, se stie exact! hah!
140% sunt mega credinciosi, isi doresc cat mai multe biserici.
terenurile au fost luate acum vre-o 10 ani pana in 5000 de euro de la executorul Corevas. Ma gandesc ca evaluarea de la notar care stabileste pretul a fost aceeasi cand le-a luat Gandore, nu? este cel mai simplu este sa se se cunoasca pretul dobandirii plus inca ceva pentru actualul proprietar si gata treaba, nu?!