Local

Primăria Vaslui impune noi reguli pentru utilizarea părculețelor recent modernizate

OFICIAL… Consiliul Local Vaslui urmează să adopte în această săptămână regulamentul pentru utilizarea spațiilor de joacă, stabilind reguli stricte de funcționare, întreținere și comportament. Acesta include intervale orare de funcționare, interdicții, precum fumatul, consumul de alcool, accesul animalelor, deteriorarea echipamentelor, dar și responsabilități pentru supravegherea copiilor, având ca scop siguranța și prevenirea distrugerilor. 

La momentul actual, unitatea administrativ-teritorială a municipiul Vaslui are în administrare un număr de 23 de locuri de joacă funcționale, recent reamenajate la standarde europene, pentru care se impune și un nou regulament de utilizare. Documentul a fost pus în dezbatere publică luna trecută, iar luna aceasta va fi oficializat printr-o hotărăre de Consiliu Local. Noile părculețe se vor afla în grija Direcției de Gospodărire Urbană, iar de întreținere și reparații se va ocupa operatorul Goscom. „Spațiile de joacă pentru copii reprezintă zone cu risc crescut de accidentări dacă nu sunt exploatate, întreținute și utilizate conform unor reguli clare. Necesitatea adoptării unui astfel de regulament reiese din obligațiile legale privind exploatarea, întreținerea și siguranța echipamentelor și a suprafețelor destinate utilizării de către copii, precum și din responsabilitatea administrației publice locale de a asigura protecția sănătății și securității utilizatorilor”, arată reprezentanții Primăriei Vaslui. 

Fără tocuri, țigări și băuturi alcoolice în noile părculețe

În ceea ce privește accesibilitatea, instituția condusă de Lucian Braniște propune un program împărtit pe două sezoane: în perioada 1 martie – 30 septembrie, părculețele vor fi deschise între orele 08.00-13.00 – 14.00-22.00, pentru ca în perioada 10 octombrie – 28-29 februarie să fie stabilit un program între orele 08.00-13.00 și 14.00-21.00. Va constitui contravenție staționarea persoanelor în grupuri în perimetrul locului de joacă pentru un alt motiv decât cel de folosire corespunzătoare a spațiului de joacă precum și introducerea în incinta spațiilor de joacă a obiectelor periculoase, ascuțite, care pot duce la rănire, substanțelor inflamabile, pirotehnice sau utilizarea focului deschis în perimetru. Conform regulamentului, vor risca amenzi și cei care mută mobilierul urban, precum și cei care deteriorează/distrug aceste spații de joacă. Vasluienii nu vor avea voie nici să-și scuture covoarele și nici să-și usuce rufele pe gardul aferent spațiului de joacă, nici pe echipamentele de joacă și nici pe mobilierul urban. De asemenea, mămicile care au încălțăminte cu toc ascuțit nu vor avea voie să calce pe suprafețele de tartan și nici tăticii nu vor avea voie să pătrundă cu băuturi alcoolice. Totodată, vasluienii trebuie să știe că în noile părculețe, fumatul va fi interzis, cei prinși riscând să fie amendați.

2 comentarii

  1. Da, si mai trebuie sa mai treaca si cate un jandarm dupa ora 22 sa vada daca ,,tineri adolescenti” nu au ocupat aceste spatii, pentru ca asa se intampla cel mai adesea, ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button