Primăria Chilia Veche a postat pe pagina de Facebook a instituției un mesaj pentru locuitorii comunei, în care aceștia sunt sfătuiți să nu iasă din casă și cum să procedeze dacă descoperă materiale explozive neexplodate, în contextul bombardamentelor Rusiei în Ucraina, transmite News.ro. Reprezentanţii Primăriei Chilia Veche spun că transmit acest mesaj cetățenilor, în contextul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei care au avut loc în apropierea graniţei cu România şi al găsirii unor fragmente de dronă în zonă. “Ţinând cont de evenimentele înregistrate şi de contextul geopolitic actual determinat de atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei, care a generat atacuri recente şi repetate, aflate în imediata apropiere a graniţelor cu România, recomandăm cetăţenilor: Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile.”
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/primaria-din-chilia-veche-le-cere-locuitorilor-sa-nu-iasa-noaptea-din-casa-din-cauza-bombardamentelor-rusiei-in-ucraina-2499479