Un judecător federal american a decis miercuri că statul Alabama poate proceda la prima execuţie prin asfixiere cu gazul azot, magistratul considerând că deţinutul condamnat nu a demonstrat că noua metodă echivalează cu o pedeapsă crudă sau cu riscuri suplimentare, transmite Reuters. Deţinutul Kenneth Smith, Deţinutul Kenneth Smith, condamnat pentru un asasinat la comandă comis în 1988, este programat să fie executat în Alabama în ziua de 25 ianuarie prin această metodă, prin care i se va pune pe faţă o mască conectată la o butelie de azot, astfel încât să fie privat de oxigen. Statelor americane le-a fost din ce în ce mai greu să obţină barbiturice folosite în protocoalele de execuţie prin injecţie letală, în parte din cauza unei interdicţii europene ce împiedică firmele farmaceutice să vândă substanţe ce urmează să fie folosite în execuţii, scrie Agerpres. Ca urmare, unele state americane au căutat să recurgă la metode mai vechi precum plutoane de execuţie, în timp ce Alabama, Mississippi şi Oklahoma au introdus protocoale noi pe bază de gaz. Smith a dat în judecată Departamentul Penitenciar din Alabama, invocând faptul că metoda propusă implică riscuri periculoase, precum aceea ca sigiliul măştii să se rupă, permiţând pătrunderea de oxigen şi ducând astfel la ratarea execuţiei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.