Preşedintele Barack Obama se opune demersului palestinian la ONU

‘A fost o lungă discuţie telefonică între preşedintele Mahmoud Abbas şi Barack Obama care l-a felicitat pentru succesul în obţinerea celui de-al doilea mandat la preşedinţia Statelor Unite’, a declarat Abu Rudeina.
La rândul său, liderul de la Casa Albă ‘a exprimat opoziţia Statelor Unite faţă de decizia /palestiniană/ de a merge în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite’, a precizat purtătorul de cuvânt.
Duminică, Mahmoud Abbas a reafirmat că rezoluţia destinată ridicării Autorităţii Naţionale Palestiniene la rangul de stat nemembru al ONU va fi depusă în cursul acestei luni. ”Vom merge la Naţiunile Unite în noiembrie 2012, nu în 2013, nici în 2014. Nu vom renunţa”, a spus liderul ANP, care a dezminţit astfel informaţiile privind o eventuală amânare, sub presiunea SUA, a demersului palestinienilor de obţinere a statutului de stat nemembru al ONU.
AGERPRES.ro