Pregătiți pentru un nou duel

RC Bârlad a suferit cea de-a doua înfrângere stagională în Divizia Națională de Seniori, fiind învinsă, acasă, de CSM Constanța, scor 13-32. Bârlădenii au înscris un singur eseu, transformat, alte 6 puncte venind în urma a doua lovituri de pedeapsă. De partea cealaltă, dobrogenii au înscris 4 eseuri, 3 transformări și 2 lovituri de pedeapsă. După patru jocuri, Bârladul are două victorii și două înfrângeri și se află pe locul 5 în cel de-al doilea eșalon rugbistic al țării, cu 10 puncte. Clasamentul este condus de Politehnica Iași, 18 puncte, urmată de Știința Petroșani, 12 puncte, și CSM Constanța, 11 puncte, ultimele două având câte un joc mai puțin disputat. Adversara bârlădenilor de sâmbătă, CSM Galați, se află pe locul 4, la egalitate de puncte cu echipa antrenată de Cătălin Postolachi.