Local

VIDEO | Preasfințitul Părinte Ignatie, episcopul Hușilor, la căpătâiul fraților de la Dodești, înecați în mare. Cuvântul care a alinat familia îndoliată

ALINAREA SUFERINȚEI ȘI PUTEREA CUVÂNTULUI…Miercuri seară, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Ignatie, a fost în mijlocul comunității de la Dodești, acolo unde familia Sava își plânge durerea pierderii fiilor, Vlad și Ionuț, în apele învolburate ale mării. Tot satul plânge, fiindcă tinerețea celor doi și modul tragic prin care au murit împreună au marcat toată comunitatea. Întrebări de genul: “De ce Doamne ai luat aceste două flori?” sau „De ce i-ai luat Doamne pe acești tineri atât de devreme, că erau vrednici, frumoși și fără de pată?”, au trebuit să-și găsească răspunsul. De aceea a fost nevoie de prezența  părintelui Ignatie, un duhovnic care prin puterea rugăciunii și a dragostei față de Hristos și oameni a putut alina această suferință. Părintele Ignatie a vorbit despre moartea năprasnică a celor doi frați și despre locul lor pe care Dumnezeu l-a rânduit în Ceruri: “După cum spune Mântuitorul Nostru, Iisus Hristos, nu există mai mare dragoste decât să-ți dai sufletul pentru seamănul tău. Și mă gândesc așa, deși aceste cuvinte nu pot să mângâie în niciun fel durerea părinților: ei în Ceruri unde sunt acum, sunt ca două suflete care și-au ispășit toate păcatele, prin atitudinea lor și prin modul în care s-au raportat unul față de celălalt”.


Episcopul a venit la Dodești însoțit de protopopul de Huși, părintele Iulian Șerban. Împreună cu preotul paroh al satului, cei trei slujitori ai Bisericii au săvârșit o mică slujbă de rugăciune, având în vedere că cei doi frați urmează să fie conduși, joi, pe ultimul lor drum. În liniștea apăsătoare a serii, rugăciunile au fost rostite pentru odihna celor doi tineri și pentru întărirea familiei greu încercate. Preasfințitul Ignatie s-a declarat profund marcat de tragedia celor doi frați și, mai ales, de felul în care aceștia au încercat să se salveze din valurile mării. În fața unei asemenea tragedii, cuvintele par prea puține pentru a cuprinde durerea unei familii rămase fără doi dintre copiii săi. “Există așa un cuvânt foarte frumos, că suferința neînțeleasă, cea care nu o putem decripta din punct de vedere logic, este cea care are o anumită noimă în fața lui Dumnezeu și nicio lacrimă vărsată în urma unei suferințe  cumplite nu se pierde, ci se duce pe niște căi nevăzute la picioarele Crucii lui Hristos, care și El a suferit pentru noi”,a spus Părintele Ignatie. Acesta a cerut decență față de familia greu încercată, spunând, că acum, pe ultimul drum al lui Vlad și Ionuț important este să-i însoțim cu multă rugăciune.

Unul dintre cei doi frați era un credincios care venea constant la slujbele bisericii din sat

Episcopul Hușilor a vorbit și de apropierea unuia dintre frați de Biserică, mărturisind că cel puțin unul dintre cei doi era un om prezent constant la sfintele slujbe și apropiat de viața comunității. Și iată că s-a văzut acest lucru prin puterea sacrificiului și iubirea dintre frați. Au murit încercând să se ajute unul pe altul, sfârșind amândoi înlănțuiți. La Dodești, miercuri seară, nu au fost doar rugăciuni, ci și lacrimi, tăcere și o comunitate întreagă adunată în jurul unei familii lovită de o tragedie cumplită.

 

21 comentarii

  1. Foarte frumos că s a dus să mângâie familia îndoliată! E o tragedie fara margini pt părinții care își îngroapă copiii.

  2. Vreți să se facă case pentru tineret ?
    Eu mi-am făcut casă , muncind , nu moca .
    Episcopul Ignatie a ajutat mulți copii și bătrâni.
    DUMNEZEU ÎȚI DĂ , DAR NU ÎȚI PUNE ȘI ÎN TRAISTĂ.

    1. Din buzunarul lor nici 5 bani n-au dat ăștia la copii
      I-au ajutat cu japca, jumătate din ce dau oamenii pentru copii își opresc ei
      Că-i la mintea cocoșului, de unde să dea cand ei nu muncesc nimic?
      Și de unde au atâtea averi , bogății, mașini de lux când nu muncesc nimic ?

    2. Da, da…vezi sa nu el i-ar ajutat…lumea a donat sau au strâns bani și bunuri pe care alții le-au împărțit și el doar a asistat și a comentat făcând predici.

  3. Cei care vorbesc aiurea de preoți ,
    vor da peste ceva .
    ” CREDE ȘI NU CERCETA ”
    Când avem necazuri , strigăm la
    DUMNEZEU .
    ACUM CE FACEȚI VOI PĂCĂTOȘILOR ?

  4. S-au dus.. în pod
    In fiecare zi mor câte 150.000 de oameni, de atâtea mii de ani sute de miliarde au murit, unde incap atâția? dacă ar învia ăia n-ai loc să mai atunci un ac, dar ei cică se plimba pe pajiști 😂

      1. Păi unde se duc?
        Dacă moare un bucătar, se duce să-i facă mâncare lui Dumnezeu, un scriitor îi scrie cântări, un cântăreț îi cântă la trombon 😂
        Așa niște tâmpenii, unde e asta că în afara atmosferei terestre sunt niște condiții extreme cu temperaturi de minus 300 grade , te congelezi

    1. Popa are sacul de bani atârnat de sutana…la el este puterea, nu la Dumnezeu, el se crede Dumnezeu

  5. Ehehe pana unde se merge pentru publicitate. Toți pochii au Facebook în parohii și promovează donațiile.. Asta este circ. Totul este pe bani. Își baga nasul peste tot, avari după bani. Protopopi, consilieri eparhiali, averea lor ar trebui verificata de DNA. Cei mai mari sarlatani

  6. Nu se găsea și pentru acești 2 tineri o sursa de venit că sa nu mai fie nevoiți să plece să-și bată joc de ei niste buticari avizi de avere cu crâșme pe malul marii? Ce țară de rahat.Ce turlă a făcut la biserica aia, cat a beton a băgat acolo, putea să facă case pentru tineretul care pleacă din cacatul asta de județ condus de Buzatu și alți escroci cu portbagajele pline cu bani.Chiar că îți este silă sa mai stai in județul asta.

    1. Corect! Iliuta vrea multe biserici cu popii lui. Pos în biserica și averi, vile, mașini. Spală creierii votantilor…. Cât a donat Trif. Beregoi?

    2. „…sa se faca case pentru tineretul care pleaca din …judet…”. Dar realitatea este alta: exista locuri de munca destule in acest judet pentru tinerii care – in mintea dumitale- asteapta case de-a gata de la biserica si nu muncesc nicaieri.. Statul le ofera locuri de munca, cei cu firme de constructii etc., ofera multe locuri de munca, domnule!

      1. Alea sunt locuri de scabie moderna, nu semnezi nici o fisa de protectia muncii, nu primești nimic dacă ți se întâmplă ceva( dacă îți cade o cărămidă in cap, daca cazi de pe schela- de la 1-2 metri nu de la mare înălțime, că dacă ai căzut de acolo, deja te scoate vinovat din start)La pușcărie cu toți escrocii gen Rusu Nicolae de la Roideea care a omorât doi oameni și este bine mersi.Pai ce tara este asta? Du-te matale și „lucrează” pe 2000 de lei și să-ți faci și casa din ei.Nu ți este rușine tii cu șarlatanii, mai ales cu nenorcitii astoa in sutana.

        1. Adevărat grăiești dar se implică cineva, spre exemplu ai văzut ca cineva din BOR să bată cu pumnul în masă pentru mai binele mirenilor, never, ei doar vin cu vorbe ,, meșteșugite „la necaz dar de ce se întâmplă necazurile? Totul vine de la bani,, ei își iau cota și merg mai departe, credința nu este despre noi oamenii de rând noi doar suntem folosiți suntem cotizanții perfecți , aici suntem din păcate la ora actuală dacă nu ne trezim mergem spre peire, trist dar adevărat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button