Local

POZA ZILEI: Ce mai vând vasluienii pe internet: „blând, nu e veninos, costă doar 350 de lei”

ANUNȚ… De la apariția și dezvoltarea internetului, oamenii găsesc aproape tot ce au nevoie online. Unii aleg să-și reînnoiască garderoba cu produse din celălalt colț al lumii, iar alții își plătesc facturile sau stabilesc detaliile următoarei vacanțe. Unii oameni scot la vânzare produse neașteptate, iar printre ei se află și Robert, un tânăr din Vaslui, care zilele trecute și-a scos șarpele de lapte la „tarabă” contra sumei de 350 de lei. „Vând șarpe, nu este veninos, blând, pentru mai multe detalii dați mesaj”. Anunțul a stârnit interes în rândul vasluienilor, câțiva afirmând că îl vor cumpăra pe post de pisică, pentru a scăpa de șoareci. Cu siguranță n-ar face o investiție rea, pentru că rozătoarele se află în meniul principal al șarpelui de lapte. Potrivit zoo.ro, Șarpele de Lapte este un șarpe docil și prietenos, recomandat începătorilor. Este chiar un șarpe timid, însă pe măsură ce se obișnuiește cu terariul și cu stăpânul devine chiar prietenos. De altfel, este foarte activ și îi place să petreacă mult timp în afara terariului. Îi place să se joace și cu stăpânul, de care se va atașa în cele din urmă. Șarpele de Lapte este un șarpe care năpârlește foarte des, o dată pe lună, perioadă în care este mai retras, iar pielea capătă o culoare albă, iar ochii devin mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button