spot_img
13.2 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Povestea tristă a lui Nicolai, copilul din Moldova, care și-a riscat viața, ca să ajungă lângă mama plecată la muncă în Italia

- Advertisement -

TRIST… Cazul lui Nicolai, băiatul din Republica Moldova care a trecut Prutul înot, riscându-și viața de dorul mamei plecate la muncă în Italia, a sensibilizat mulți oameni, din rândul celor care știu ce drame teribile trăiesc asemenea familii. Băiatul a ajuns acum în grija Protecției Copilului Vaslui, după ce a fost depistat de polițiștii de frontieră, în timp ce înota în apele adânci de până la 9 metri. Numai o minune a făcut ca el să nu fie înghițit de apa rece și învolburată.

Bunica lui Nicolai

Autoritățile au reușit să ia legătura cu bunicii, dar și cu mama copilului. Bunicii au povestit că l-au așteptat până seara să vină acasă, dar nu a mai venit, iar ei au crezut că e la joacă cu alți copii de vârsta sa. În realitate, Nicolai își pusese în gând să pornească pe jos, fără bani, fără documente și doar cu câteva haine într-un rucsac și un telefon, în căutarea mamei sale. Reprezentanții DGASPC Vaslui au confirmat faptul că băiatul este în grija lor, iar membrii familiei au fost contactați în acest sens. La auzul celor întâmplate și cât de riscantă a fost decizia copilului care, în baza unui gând de o inocență și o tristețe dezarmante, a vrut să ajungă la mama de care îi era foarte dor, femeia a anunțat că a și pornit spre România, pentru a ajunge cât mai repede la Vaslui, ca să își recupereze băiatul.

Casa bunicilor de unde a plecat Nicolai

În bagajul sumar pe care îl avea asupra sa, erau doar haine ude și un telefon mobil, spun polițiștii de frontieră

Patrula mixtă, formată dintr-un polițist de frontieră român și un polițist de frontieră din Republica Moldova, care supraveghea frontiera de pe teritoriul Republicii Moldova, a observat, pe direcția localității de frontieră Drânceni, o persoană care se îndrepta de la malul râului Prut spre interior. După ce au raportat ce au văzut, în cel mai scurt timp, polițiști de frontieră din Huși s-au deplasat la fața locului, pentru a face verificări. „În apropierea localității, colegii noștri au găsit un tânăr dezorientat, care nu avea documente de identitate asupra sa, iar în bagajul sumar pe care îl avea, erau haine ude și un telefon mobil. În urma verificărilor efectuate și din declarațiile tânărului, polițiștii de frontieră au stabilit că acesta este un minor în vârstă de 14 ani, cu cetățenie română și italiană și că fusese lăsat în grija bunicilor, în Republica Moldova, deoarece întreaga lui familie este în Italia, la muncă. Acesta a declarat că a traversat râul Prut înot, din Republica Moldova, în România, cu intenția de a ajunge la rude, în Italia. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, minorul fiind preluat de lucrători din cadrul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui”, a precizat comisarul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Unde să se ducă măi imbecililor ?
    Citiți înainte să debitați ? copilul n-are tată, e ori divorțat ori mort, mă-sa e singură, daca lucrează ca badantă n-are cum să-l ia, badantele de regulă locuiesc in casă cu babele pe care le îngrijesc, chiar daca ar lucra in alta parte tot n-are cum să ia copilul acolo, nu poți să-l lași singur fără să aibă cineva grija de el, si nu doar că nu poți, ai șanse să te mai ia si politia că acolo nu e Romania unde se permit abuzuri si dureri in c.

  2. Vai sărmanul a plecat la mămică fiindcă nu mai putea de dor ….. mâncați căcat! Dacă vroia sa se ducă la măsa o putea suna și se ducea cu un autocar care costa aproximativ 80 eur . Lui ii place sa umble lelea prin lume
    . Mai lasati-ne cu poveștile voastre lacrimogene , nu cumva vreți sa strângem și ceva bani ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.