
În fiecare toamnă, câteva zeci de boboci trec printr-o provocare care depășește cu mult examenele obișnuite din facultate. Începe selecția pentru Centrul de Pregătire de Performanță în Matematică, locul în care sunt formați studenții care vor reprezenta universitatea și România la competițiile internaționale. Procesul este riguros: după primele teste urmează luni întregi de pregătire și evaluări succesive, până când rămân doar șase studenți – echipa care va intra în concurs alături de cele mai bune universități din lume.
„Am reușit să creăm un colectiv”
Profesorul Marcel Roman este și director al Departamentului de Matematică și Informatică al TUIASI, fiind implicat în pregătirea loturilor universitare încă din 2007.
„Din 1998 sunt venit la TUIASI. Din 2007 mă ocup cu treaba asta, cu pregătirea studenților pentru concursuri internaționale. Noi avem și un Centru de Pregătire de Performanță în Matematică. Aici este, de fapt, incubatorul acestei activități”, a declarat acesta, pentru „Ziarul de Iași”
Ideea centrului nu a apărut brusc. La început, activitatea a fost inițiată de prof. Ariadna Pletea, care a pus bazele acestui tip de pregătire și a creat cadrul în care proiectul a putut fi dezvoltat ulterior. Centrul a devenit treptat nucleul unei activități susținute constant, construită inițial cu efort considerabil…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/povestea-profesorului-iesean-care-antreneaza-studentii-geniali-aproape-toti-fostii-mei-cursanti-sunt-pe-cai-mari–1877692.html