PROTEST… După protestele din Piața Victoriei, poștașii și-au mutat protestele în județele din țară. Astfel, la Vaslui, peste 120 de poștași, adunați din județele Moldovei au protestat în fața Palatului Prefecturii. Ca și până acum, sindicaliștii cer majorarea salariilor, condiții decente de muncă și deschiderea către dialogul social al celor aflați în fruntea Poștei Române. Pe de altă parte, directorul general al Companiei amenință cu demiterea poștașilor care au curajul să iasă la proteste, asta fără să țină cont de faptul că o astfel de acțiune ar putea duce la blocarea Poștei Române.
După mai bine de o săptămână de proteste la București, în Piața Victoriei, poștașii și-au mutat acțiunea sindicală în județele din țară. Astfel, centrul municipiului Vaslui a fost ocupat de poștașii veniți din majoritatea județelor din Moldova, aceiași protestatari care și-au cerut drepturile în Capitală. Ca și până acum, sindicaliștii cer salarii majorate, condiții decente de muncă dar și deschiderea către dialogul social a directorul Poștei Române. În schimb, acesta din urmă a trecut la amenințări și a transmis protestatarilor că, dacă vor ieși în stradă, pot să-și depună demisia sau vor fi demiși. Nemulțumirile sindicaliștilor pornesc de la starea avansată de sărăcie a salariaților Poștei Române. Astfel, pentru 17.000 dintre angajați, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din întregul personal, salariul net lunar este sub 1.700 de lei. De asemenea, nemulțumirile sunt legate și de faptul că directorul general al Poștei refuză categoric orice discuție sau negociere legată de creșteri salariale, în ciuda creșterilor constante la combustibili, energie sau alimente. O altă nemulțumire a sindicaliștilor este legată de faptul că introducerea sistemelor automate va duce la reducerea numărului de personal, pe toate categoriile, fie că vorbim de factori poștali, diriginți de potă, oficiante, mai ales că nu s-au pus în discuție, până acum, noi linii de afaceri care să aducă bani suplimentari la bugetul Poștei Române. O altă nemulțumire este legată de faptul că cei aflați acum la conducerea societății au încercat să elimine contractul colectiv de muncă. În opinia sindicaliștilor, acest contract protejează locurile de muncă și drepturile salariaților. “Această inițiativă este cel mai dur atac din ultimii 10 ani lansat de conducere împotriva salariaților. Dintre aceștia, cele mai importante ținte sunt: stabilirea unilaterală a normelor de muncă, aplicarea rezultatelor normării, fără negocierea sindicatului, eliminarea salariilor compensatorii la concediere, minima protecție pe care o mai oferă abgajatorul unui om concediat după zeci de ani de muncă. De asemenea, vorbim aici și de eliminarea sporurilor de continuitate, cumul de funcții sau progrtam fracționat, de dorința de transformare a sindicatului dintr-un partener de dialog social, în curea de transmisie pentru mesajele managementului”, spun sindicaliștii.
Surpriza! Sunt un,,bețiv ordinar” cu capul limpede care vede lucrurile clar.Scrisorike se aduc la domiciliu că de asta se specifica pe plic adresa nu sa te tuci cu ziua la poștaș să îți dea scrisoarea, factura.Poate vrei și o poza cu Gogonel cum aduce facturile.Ce zici? Interesant să apară în ziar un articol .
HAI CA SE POATE –-DECI SA ZICEM CA SE TREZESTE MUNCITORIMEA –-CRED CA ERA SI TIMPUL DUPA NENOROCIREA SI SCUMPIRILE CARE NE AFECTEAZA PE OAMENII DE RIND –-NU PE PUPINCURISTI SI SLUGI CU BENEFICII CARE LE AU –-EI NU SIMT CA LE MERGE BINE CU GUVERNUL LUI SLUGA DE IOHA ––AL DRACULUI CU MAMA LOR
peste tot e asa. o institutie care ar trebui desfiintata si adusi pakistanezi sa distribuie corespondenta. daca te duci la posta in barlad si vaslui, sunt aceleasi „doamne” cu vechile metehne, lucreaza intr-un ritm de iti vine sa sari peste tejgheaua aia si sa ii iei in suturi. colac peste pupaza, le mai vin si prieteni pe care ii baga in fata. la tara e dezastu, seful isi anagaeaza copiii care duduie de inteligenta sau sunt betivi. arunca corespondenta peste gard la cate unu si daca ai bafta, te suna ala sa vii sa iti plicul.
Waw! Ce mult muncesc poștașii.La Lipovăț duce corespondenta unul zis Gogonel, de la ajutor social, că diriginta și poștașul( soțul) au afaceri agricole și nu au timp de prostime
Mare om mare prost ! Daca au afaceri in agricultura,tu de ce nu mergi la prasit la ei sa-ti iei singur scrisorile ? Stai la crisma si urmaresti pe cel de la ajutor social ? BETIV ORDINAR !
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Surpriza! Sunt un,,bețiv ordinar” cu capul limpede care vede lucrurile clar.Scrisorike se aduc la domiciliu că de asta se specifica pe plic adresa nu sa te tuci cu ziua la poștaș să îți dea scrisoarea, factura.Poate vrei și o poza cu Gogonel cum aduce facturile.Ce zici? Interesant să apară în ziar un articol .
Cel de la ajutor social trebuie să presteze munca in folosul comunității nu munca in folosul poștașilor.
HAI CA SE POATE –-DECI SA ZICEM CA SE TREZESTE MUNCITORIMEA –-CRED CA ERA SI TIMPUL DUPA NENOROCIREA SI SCUMPIRILE CARE NE AFECTEAZA PE OAMENII DE RIND –-NU PE PUPINCURISTI SI SLUGI CU BENEFICII CARE LE AU –-EI NU SIMT CA LE MERGE BINE CU GUVERNUL LUI SLUGA DE IOHA ––AL DRACULUI CU MAMA LOR
peste tot e asa. o institutie care ar trebui desfiintata si adusi pakistanezi sa distribuie corespondenta. daca te duci la posta in barlad si vaslui, sunt aceleasi „doamne” cu vechile metehne, lucreaza intr-un ritm de iti vine sa sari peste tejgheaua aia si sa ii iei in suturi. colac peste pupaza, le mai vin si prieteni pe care ii baga in fata. la tara e dezastu, seful isi anagaeaza copiii care duduie de inteligenta sau sunt betivi. arunca corespondenta peste gard la cate unu si daca ai bafta, te suna ala sa vii sa iti plicul.
Comentariu sec mergeți doar o luna cu geanta în spate și lucrați cu oamenii în vârstă orbi surzi cu alzaimar. Vă ofer cazare.