SPORT

Porumboiu: „Este un arbitru care are tot”

OPINIE… Fostul mare arbitru internațional Adrian Porumboiu a dezvăluit cine este, în opinia sa, cel mai valoros arbitru român al momentului, iar alegerea sa nu a fost Istvan Kovacs, centralul care va reprezenta România la Cupa Mondială din acest an.

„Excelent este Barbu Marian. Este un arbitru care are tot… Bravo lui, arbitrează bine și aș da orice meci se dispută pe un teren, nu numai în România, i l-aș încredința fără niciun fel de rezerve. Asta e părerea mea, dar e obiectivă.. Marian Barbu e numărul 1. De departe. Locul numărul 1 și urmează vreo 30 de locuri libere, și urmează ceilalți”, a declarat Porumboiu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de la Gsp.ro. În schimb, atunci când a fost întrebat despre Istvan Kovacs, Porumboiu a avut o poziție mult mai rezervată. Acesta a recunoscut importanța faptului că România va avea un arbitru la Campionatul Mondial, dar a lăsat să se înțeleagă că ascensiunea lui Kovacs ar fi fost influențată și de susținere din exterior. „E la modă, dar e o modă retro, cum arbitrează, nu de altceva. A avut un culoar bun, a avut un «spate»… Nu știu dacă vă spune ceva numele de Kokkalis, de secretarul general de la UEFA, niște lucruri din astea care l-au ținut, și cu Burleanu, a fost «pompat», bravo lui. Să arbitreze foarte bine la Campionatul… la Campionatul Mondial. E bine, reprezintă România!”, a adăugat Porumboiu.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button