
Sursele „Ziarul de Iași” susțin că incidentul s-ar fi petrecut în văzul elevilor și că bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi suferit un infarct.
Decesul bărbatului a fost confirmat de conducerea unității de învățământ. Directorul Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, Dan Partene, a precizat că incidentul a avut loc în timpul programului și că un pedagog a apelat Serviciul de urgență 112.
„Este o informație corectă, dar mai multe informații nu vă putem transmite. Este un eveniment regretabil, ieri s-a întâmplat. S-a petrecut în timpul programului, iar pedagogul a fost cel care a anunțat Serviciul de urgență 112. Au fost făcute manevre de resuscitare, a fost declarat decedat de către echipajul venit la solicitare”, a declarat Dan Partene.