Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri seara, la emisiunea „Vorbe grele” moderată de Victor Ciutacu, că indiferent de acţiunile preşedintelui României şi ale Guvernului, la sfârşitul lunii va fi depusă moţiunea de cenzură.
„Indiferent de ce face domnul Băsescu şi cu toţi ai lui, dacă semnează decretul de promulgare introducem cererea de suspendare. Indiferent de ce fac ei, la sfârşitul acestei luni vom avea moţiune de cenzură”, a declarat Victor Ponta.
Liderul social-democrat susţine că a purtat discuţii în ultima perioadă cu mai mulţi parlamentari care ar putea vota moţiunea şi care nu sunt înscrişi în partidele din Opoziţie.
„Vă rog să mă credeţi că foarte mult din timpul meu din ultima perioadă l-am consumat discutând cu oameni care ar putea să voteze această moţiune. Nu mă refer, evident, la PSD-işti şi PNL-işti”, a spus Ponta.
Liderul social-democrat a vorbit şi despre presiunile pe care adversarii politici au încercat să le facă asupra sa, precizând că acestea nu vor reprezenta un obstacol în procesul de depunere a moţiunii.
Antena3.ro