spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Ponta: Îl suspectez pe Băsescu că şi în 2009, dar şi acum are surse ilegale pentru campanie. Singura soluţie, să desecretizăm contractele cu RMGC

- Advertisement -

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că îl suspectează pe preşedintele suspendat Traian Băsescu de faptul că „şi în 2009, dar şi acum, are surse ilegale pentru campania electorală”, afirmând că este de datoria autorităţilor statului să elucideze acest lucru.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă va fi desecretizată licenţa de la Roşia Montană, premierul Victor Ponta a spus că pentru acest lucru are nevoie de acordul celor de la Gold Corporation. „Fără acordul celor de la Gold Corporation ne putem trezi cu proces. Eu vreau să spun un singur lucru: l-am acuzat de atâtea ori pe Traian Băsescu – şi o fac în continuare – că este direct interesat în diverse afaceri din România. Singura soluţie să aflăm care sunt acele interese este să desecretizăm acele contracte şi eventual să vedem dacă au ajuns la campania lui Traian Băsescu bani din diverse afaceri. Dacă nu se doreşte, nu pot decât să cred că aceste afirmaţii au şi ceva concret”, a declarat Victor Ponta. Răspunzând unei alte întrebări a jurnaliştilor, Ponta a spus că este de datoria statului să elucideze de unde a avut Traian Băsescu bani pentru campanie. „Îl suspectez pe Traian Băsescu că şi în 2009, dar şi acum, are surse ilegale pentru campania electorală şi cred că este de datoria autorităţilor statului să elucideze acest lucru. Până la urmă, fostul premier domnul Adrian Năstase a fost condamnat pentru finanţarea ilegală a campaniei din 2004. Eu nu vreau să cred că numai cel care pierde este cercetat. Cel care le-a câştigat, domnul Băsescu, cred că trebuie să răspundă în egală măsură de unde a avut bani pentru campanie”, a spus Ponta. Potrivit acestuia, ministrul Rovana Plumb va prezenta Guvernului un raport cu situţia reală de la Roşia Montană, în cel mai scurt timp. „Am rugat-o pe doamna ministru Plumb să ne prezinte o informare foarte amănunţită pe consecinţe juridice şi pe situaţia reală. Eu credeam că dacă nu au nimic de ascuns sunt de acord”, a adăugat premierul. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de pres la sediul USL, că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va fi aprobată solicitarea adresată RMGC de a fi de acord cu desecretizarea licenţelor de exploatare a proiectului Roşia Montană. „Guvernul este dispus să desecretizeze, ţine de Compania Roşia Montană Gold Corporation. (…) Contractul în integralitatea lui prevede contractul de asociere ca şi licenţa de exploatare. Licenţa de exploatare este parte integrantă a contractului. Atât timp cât există voinţa părţilor exprimată în cazul acestui contract se poate desecretiza şi licenţa de exploatare. Nu este nevoie să ajungem neapărat la modificarea legislaţiei”, a afirmat Plumb. Ea a reiterat faptul că USL a solicitat desecretizarea contractului înainte de a ajunge la guvernare.

Premierul Victor Ponta anunţa că cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană şi că va solicita direct companiei investitoare să accepte acest demers, spunând că nu ar fi nimic de ascuns dacă acel contract ajută România şi i s-a făcut lobby „de la cel mai înalt nivel. Roşia Montană Gold Corporation precizează, referindu-se la intenţia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Roşia Montană, că documentul de asociere cu statul român e public, dar contractul de licenţă e clasificat, fiind necesară schimbarea legii pentru desecretizare. „Compania Roşia Montană Gold Corporation respectă toate prevederile legale în vigoare. Contractul de asociere dintre statul român prin Minvest Deva şi Gabriel Resources, compania listată la Bursa din Toronto, precum şi actualizările acestuia, sunt documente publice, disponibile atât la Registrul Comerţului, cât şi pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, putând fi găsite la adresa http://www.minind.ro (Domenii/ Sectoare-Resurse minerale-Contracte-RMGC). În ceea ce priveşte contractul de licenţă, acesta reprezintă informaţie clasificată, conform legii. Dacă statul român modifică legea şi permite desecretizarea licenţelor miniere, noi vom respecta legea, ca şi până acum”, precizează RMGC într-o declaraţie remisă MEDIAFAX. În luna mai, premierul declara că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic. El a adăugat că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri „sau poate niciodată”.

Tot atunci, Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi a arătat că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic. Ulterior, într-un interviu acordat Bloomberg în 8 iunie, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană. La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.

www.mediafax.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.