Polițiștii rutieri vasluieni au făcut ravagii printre șoferii microbuzelor școlare

Scopul principal al utilizării mijloacelor de transport școlar, este transportul dus-întors al elevilor, între localitatea de domiciliu a acestora și unitatea de învățământ în care își desfășoară cursurile. Alte scopuri de utilizare pentru activități specific educaționale sunt:
– transportul elevilor cu ocazia manifestărilor culturale și competițiilor sportive prevăzute în calendarele de activități ale Ministerului Educației;
– transportul elevilor cu ocazia vizitelor de studiu;- transportul elevilor cu ocazia parteneriatelor școlare bilaterale județene, naționale;
– transportul elevilor cu ocazia realizării unor activități din proiectele educaționale școlare și extrașcolare în care școala este implicată;
– transportul cadrelor didactice ale unității școlare respective, la scoală, la conferințe, întâlniri de lucru, consfătuiri și/sau alte activități care au ca beneficiar final elevul/copilul, fără a perturba sub nicio formă transportul elevilor la școală și spre domiciliul acestora;
– transportul cadrelor didactice ale unității colaboratoare cu școala de proveniență a microbuzului în vederea realizării unor activități din cadrul unor proiecte educaționale, școlare sau extrașcolare comune, care să avantajeze dezvoltarea elevilor, fără a perturba sub nicio formă transportul elevilor la scoală și spre domiciliul acestora.
Vom reveni cu mai multe amănunte în ediția de luni a ziarului nostru!

La Ibanesti , se cara varza cu microbuzul scolar. Probabil le cere varza pentru murat la scoala ! Ce mofturi mai au si elevii astia !
Microbuzul de la Tanacu nu l-ai tras pe dreapta?? Ăsta e un harb acolo pe dreapta rămânea. Dar nu l-ați prins că și așa nu avea ce transporta la Vaslui.Pe la noi datinile și obiceiurile au dispărut de multă vreme. Au rămas totuși amintirile.
Au folosit microbuzele in scop cultural, nu s-au dus la nuntă, la alegeri sau la gagici. A fost o acțiune impusă de cineva și trebuie văzut de la ce partide sunt primarii de la comunele care au fost sancționați șoferii microbuzelor.
Să vedeți că încă merge șpaga cu poliția rutieră în Vaslui. Nu vă mai căcați pe voi. E doar reclamă, la ordinul tovarășilor. Permise luate cu câteva sute de euro.