spot_img
spot_img
1.5 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img

Politicã de Rosiesti

- Advertisement -

BLOCAJ Situatia din Consiliul Local Rosiesti, ale cãrui lucrãri sunt blocate de mai bine de nouã luni, este departe de a ajunge la un deznodãmânt. Nici actiunile în justitie, atât ale prefecturii, pentru dizolvarea CL, cât si ale consilierului Onofrei, pentru obligarea validãrii mandatului sãu, nu au avut vreun rezultat, asteptându-se rezultatul recursurilor. Acum au început manevrele politice de racolare a consilierilor locali din opozitie, doar-doar se va ajunge la majoritate si se va putea impune un consilier local PSD.

Vineri, 31 august, a fost o nouã sedintã a CL Rosiesti, sedintã la care nici mãcar nu s-a mai pus pe ordinea de zi validarea consilierului local PSD Gicã Onofrei, validare care ar fi adus majoritate grupului USL, condus de primarul Constantin Postolache si vicele Eugen Tãbãcaru. Cei sase consilieri PDL, chiar dacã s-au prezentat initial, au pãrãsit lucrãrile fãrã a semna prezenta, astfel cã, încã o datã, nu s-a ajuns la adoptarea niciunei hotãrâri de CL, situatie care se perpetueazã din luna decembrie a anului trecut. „Am procedat astfel, pentru a avea si un al doilea motiv legal pentru a cere dizolvarea consiliului local si noi alegeri. Acum, a fost a doua lunã consecutivã în care sedinta nu s-a tinut din lipsã de cvorum, fapt care, conform legii, duce la dizolvarea CL! Motivul pentru care s-a ajuns în acest impas si care poate ar dezamorsa situatia este refuzul conducerii primãriei de a prezenta devizele aferente lucrãrilor de pietruire din timpul campaniei pentru alegerile locale de anul trecut, lucrãri în valoare de 4 miliarde si fãcute fãrã vreo licitatie”, a declarat Dan Nica, liderul consilierilor PDL.

Manevre politice: propuneri, promisiuni…

Anterior sedintei de vineri, cei de la USL au încercat diferite manevre pentru a forta validarea consilierului care le-ar aduce majoritatea în CL. Astfel, conform spuselor lui Dan Nica, la începutul sãptãmânii, unul dintre consilierii PDL, fost liberal, a fost chemat la vicepresedintele partidului si al CJ, Corneliu Bichinet. „Vicepresedintele Bichinet a fãcut apel la colegul nostru sã schimbe tabãra, sã revinã la liberali si sã voteze validarea consilierului, promitând cã, în schimbul acestui lucru, îl face viceprimar în locul lui Tãbãcaru. Unui alt coleg consilier i s-a propus ca, în schimbul votului, primarul sã-i boteze copilul nou-nãscut si cã va fi ajutat financiar. Colegii nostri au refuzat si m-au anuntat de propunerile fãcute. A doua zi, a fost rândul meu sã se încerce sã fiu convins sã renunt la pozitia mea de pânã acum”, a declarat Dan Nica. Acesta a fost chemat la o întâlnire cu Eugen Tãbãcaru, liderul organizatiei locale a PSD, unde acesta i-a propus ca, în schimbul reînceperii lucrãrilor CL, sã renunte la mandatul de viceprimar. „M-a rugat sã votãm bugetul comunei, fãcând apel la simtul civic si promitând chiar cã nu va mai încerca validarea unui nou consilier PSD, pentru a fi în continuare la egalitate în CL. Mai mult decât atât, mi-a propus sã fiu chiar eu viceprimar în locul lui! Am refuzat, pentru cã stiu prea bine ce valoare au promisiunile în politicã. Îsi vedeau interesul si dupã câteva luni uitau de promisiuni si începeau iar cu vechile manevre. Eu nu am intrat în politicã si nu-mi trãdez concetãtenii pentru un scaun de viceprimar”, povestea Dan Nica. „S-a ajuns în aceastã situatie doar din cauza încãpãtânãrii lor de a nu dori sã dea socotealã pentru felul în care cheltuie banii publici. Au crezut cã o sã cedãm la rugãminti, amenintãri sau santaj, lucru care nu s-a întâmplat pentru cã suntem un grup unit de consilieri, care vrem ca votul acordat de cetãteni anul trecut sã nu fie dat degeaba”, a încheiat Dan Nica, liderul consilierilor PDL din Rosiesti.

Singura solutie – dizolvarea CL

Blocajul la Rosiesti a început în luna decembrie atunci când, la refuzul primarului Postolache de a prezenta devizul unor lucrãri efectuate fãrã licitatie în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale si profitând de paritatea 6 la 6 din CL, în urma demisiei unui consilier USL, consilierii PDL au pãrãsit sedinta. Ulterior, fie din lipsa unei majoritãti, fie din lipsã de cvorum, toate sedintele Consiliului Local Rosiesti au avut acelasi rezultat, nefiind adoptatã în acest an nicio hotãrâre, nici mãcar bugetul comunei pentru anul 2013. În aceastã situatie, prefectura Vaslui a actionat în instantã, cerând dizolvarea CL, urmând a se organiza noi alegeri, dar judecãtorii nu au fost de acord. În acelasi timp, cel care ar fi trebuit validat pe locul devenit vacant, Gicã Onofrei, a deschis si el actiune la Tribunalul Vaslui, cerând obligarea CL la validarea sa în functia de consilier local. Chiar dacã a avut câstig de cauzã, dat fiind cã nu este definitivã si irevocabilã, sentinta nu a fost încã pusã în aplicare. În continuare, dat fiind refuzul consilierilor PDL de a participa sau vota la sedintele CL Rosiesti, singura solutie, asa cum recunosc si reprezentantii prefecturii, ar fi o sentintã judecãtoreascã definitivã care sã lãmureascã într-un fel sau altul situatia. „Nouã nu ne e teamã de alegeri anticipate si chiar dacã pierdem, mãcar stim cã avem constiinta curatã. Lor, consilierilor USL, de ce le e teamã?”, se întreba Dan Nica.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.