Podul Doamnei de la Roșiești devine Podul Corupției. Se pregătește jaful deceniului: 3 milioane de euro. Două scânduri au costat 100.000
POVESTEA PORCULUI... Podul de Piatră s-a dărâmat, au venit șmecherii și euroii i-au umflat. Iată povestea costurilor exorbitante pentru reabilitarea unui pod, monument istoric, de parcă va fi poleit cineva cu aur. Atenție, după reabilitare, pe acest pod se va circula doar pietonal!
INCREDIBIL… Consiliul Județean Vaslui urmează să adopte, în această săptămână, actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție “Reabilitarea monumentului istoric Podul Doamnei”. Așa s-a aflat că acest pod, monument istoric situat lângă Stâna Costești, a ajuns să coste, atenție, peste 3 milioane de euro, o sumă uriașă, dacă ținem cont că peste acest pod nu se va circula, având doar valoare istorică. Uite că ajungem să-i dăm dreptate lui Ilie Sărăcie Bolojan, care spune că mulți bani se cheltuie aiurea. Pentru a înlocui câteva bucăți de piatră căzute sau pentru montarea unor parapeți de lemn, să dai 16,72 milioane de lei, parcă chiar e o bătaie de joc. Dar când te gândești cât a costat așa-zisa casă a lui Cuza de la Bârlad, nu te mai miră nimic. Acolo s-au spart 5 milioane de euro. Dar avem și o veste bună. Că suma inițială pentru această investiție s-a diminuat cu 3 milioane de lei, de la 16,72 milioane lei, la 13,73 milioane lei. Cu 3 milioane de euro, un privat făcea un resort de 5 stele la Roșiești.
Podul Doamnei, cunoscut și sub numele de Podul Docolinei, este un monument istoric impresionant situat lângă drumul care leagă Gara Roșiești de șoseaua Crasna-Bârlad pe care toți vasluienii l-au văzut, însă puțini știu istoria adevărată a acestui pod. Construit în timpul domniei lui Mihail Sturdza și inaugurat în 1841, podul a fost o parte esențială a infrastructurii Moldovei, facilitând comerțul și transportul printr-un important nod rutier al vremii. De-a lungul timpului, originea denumirii sale a fost subiect de dezbateri, fiind asociată atât cu Elena Cuza, cât și cu doamnele din familia boierească Costachi. Pe lângă importanța sa istorică, podul a fost martor al numeroaselor evenimente, inclusiv jafuri și conflicte armate, fiind avariat în Al Doilea Război Mondial. Construit din piatră masivă, cu cinci arcade impunătoare, podul a rezistat timpului, dar după abandonarea sa în 1981, degradarea a devenit inevitabilă. În prezent, Consiliul Județean Vaslui a inițiat un proiect de conservare și restaurare, în încercarea de a salva acest simbol arhitectural de la dispariție. Reabilitarea obiectivului de investiții a presupus două etape. Prima etapă a fost cea de intervenție de urgență asupra monumentului în cauză, iar cea de-a doua etapă presupune reabilitarea acestuia. În etapa de intervenție de urgență, investiția totală a ajuns la valoarea de 554.982,67 lei, din care suma de 247.067,00 a fost plătită de Institutul Național al Patrimoniului, restul sumei reprezentând contribuția Consiliului Județean Vaslui. În etapa actuală, cea de reabilitare, ca urmare a finalizării procedurii de achiziție publică de execuție lucrări, totalul general al devizului aprobat prin Hotărârea nr.140/2025 s-a diminuat de la 16.728.390,89 lei la 13.739.094,43 lei. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Vaslui, această actualizare este necesară și oportună pentru alinierea documentației la noile prevederi fiscale și pentru derularea proiectului în condiții de legalitate, eficiență și transparență.
Lucrările de urgență la pod, adică montarea unor scânduri și piloni de lemn au costat 100.000 de euro
Sumele vehiculate mai sus par desprinse din filme cu escroci. Pentru așa zisele lucrări de urgență la pod, care se văd cu ochiul liber s-a alocat peste jumătate de milioane de lei. Vorbim de două scânduri și de câteva ore de lucru, pentru care niște șmecheri au luat 100.000 de euro. Și acum vine partea frumoasă. Pentru reabilitarea sa se cheltuie cât podul de la Cernavodă, adică 3 milioane de euro. Oare se va polei cu aur, fiindcă astfel nu se explică ce se vor face cu acești bani. Ar fi bine ca acest proiect să fie verificat de Curtea de Conturi și de procurorii de la DNA, fiindcă aici pute tare a șpagă și corupție.
Asa se fac banii de masini scumpe, asta e smecheria. Oricum cuvantul arcade si impunatoare este deja prea mult spus. Orice, numai arcade impunatoare nu sunt alea. Mai iesi din tara reportere.
Vom astepta să vină controlorii să verifice lucrarea și cât s-a furat. Nu cred că vom mai avea ocazia. să aflăm ceva. Se acoperă totul. Se fură in draci in România. Mă întreb ce o să mai fure când România v-a fi goală.
Din partea mea să coste și 50 de milioane de euro, atâta timp cât trăiesc într-un județ plin de prosti, puțin mă interesează. Furați ba jegoșilor, furați , că nimeni nu va face nimic, scârbe ordinare.
Normal, dau vina pe taxe, dar nu văd că au afaceri cu statul și fac frauda la greu. Să facă un pătrat din beton de 30×30 metri, cu o grosime de 20 cm, pentru a ateriza elicopterul smurd, au spus că costa 10 mil de euro🤦 Daca făcea la el în curte, din banii lui, mai mult de 10 mii de euro nu costa!! Pai daca e loc de furat și noi dormim in post, normal că te ajunge 10 mil euro. Cine are curaj să îi controleze, dacă fac parte din partid.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Asa se fac banii de masini scumpe, asta e smecheria. Oricum cuvantul arcade si impunatoare este deja prea mult spus. Orice, numai arcade impunatoare nu sunt alea. Mai iesi din tara reportere.
Nici macar cu var nu se mai dau bloacele date de. C scu pe degeaba.
Am uitat sa pun spaga 10000Euro RECTIFIC TOTAL = 17480 Euro !!
Spaga e macar 20-30% din valarea lucrarii. Deci minim 20 de mii de euro spaga.
15 mc grinzi rasinoase x900lei =13500lei, 10mc dulapi rasinoasex850lei=8500lei, 12mc beton C16/20X450LEI=5400LEI, MANOPERA 10000LEI; TOTAL=37400lei :5 =7480 Euro
Vom astepta să vină controlorii să verifice lucrarea și cât s-a furat. Nu cred că vom mai avea ocazia. să aflăm ceva. Se acoperă totul. Se fură in draci in România. Mă întreb ce o să mai fure când România v-a fi goală.
Din partea mea să coste și 50 de milioane de euro, atâta timp cât trăiesc într-un județ plin de prosti, puțin mă interesează. Furați ba jegoșilor, furați , că nimeni nu va face nimic, scârbe ordinare.
Dați bă borfașilor, banii înapoi!!!
Sunt curios cat au câștigat muncitorii care au montat lemnăria? Minim pe economie, se poarta la patronii romani
Normal, dau vina pe taxe, dar nu văd că au afaceri cu statul și fac frauda la greu. Să facă un pătrat din beton de 30×30 metri, cu o grosime de 20 cm, pentru a ateriza elicopterul smurd, au spus că costa 10 mil de euro🤦 Daca făcea la el în curte, din banii lui, mai mult de 10 mii de euro nu costa!! Pai daca e loc de furat și noi dormim in post, normal că te ajunge 10 mil euro. Cine are curaj să îi controleze, dacă fac parte din partid.