– Primaria Bacau va primi 7,3 milioane de euro, bani nerambursabili, pentru a moderniza Calea Moinesti si Podul Margineni – podul va avea patru benzi plus piste pentru biciclisti – in intersectia Mioritei – Calea moinesti se va face un sens giratoriu
Primăria Bacău a obţinut avizul favorabil al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est pentru finanţarea proiectului „Modernizare Calea Moineşti”. Astfel, Primăria Bacău va primi aproape 30 de milioane de lei (7,3 milioane euro), fonduri nerambursabile, pentru implementarea acestui proiect care are o valoare totală de circa 39 de milioane de lei (circa 9,5 milioane euro). Totodată, Primăria va recupera de la bugetul de stat şi TVA-ul aferent acestei investiţii, în valoare de circa 7 milioane de lei (1,7 milioane euro), ceea ce face ca efortul financiar efectiv susţinut din bugetul local să fie doar de 1,8 milioane de lei (0,4 milioane euro). Aprobarea organismului intermediar a reprezintat ultima etapă înaintea demarării procedurilor efective de contractare a lucrărilor, contractare care se va face prin licitaţie online, pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene.
Sens giratoriu si piste pentru biciclisti
“Prin aprobarea acestei investiţii, realizată în procent de 99% din fonduri nerambursabile, administraţia pe care o conduc dovedeşte încă odată că tratează cu maximă responsabilitate atragerea de fonduri europene” – a declarat primarul Bacaului, Romeo Stavarache. “Dezvoltarea Bacăului pe termen lung prinde contur, devine o realitate, astfel încit putem vorbi de premise reale de creştere a calităţii vieţii în oraşul nostru. Acest proiect va face ca Bacăul să se extindă şi spre Vest, zonă care se dezvoltă continuu prin Centrul de Afaceri şi Expoziţii, prin Pasajul Rutier Subteran şi prin viitoarea Sală Polivalenta”.
Proiectul de modernizare a întregii zone constă în supralărgirea Podului Mărgineni, de la două, la patru benzi de circulaţie şi la lărgirea şi supraînălţarea Podului de peste riul Trebeş. Pe cele două poduri vor fi construite şi piste pentru biciclişti, cite una pe fiecare sens de circulaţie. O componentă importantă o reprezintă reamenajarea intersecţiei Calea Moineşti – str. Mioriţei – str. Energiei. Aceasta va fi modernizată prin amenajarea unui sens giratoriu şi a unor insule de dirijare a traficului, aceasta fiind una dintre cele mai aglomerate intersecţii din oraş. În cadrul acestui proiect va fi modernizată şi Calea Moineşti propriu zisă, prin reabilitarea trotuarelor, modernizarea iluminatului public şi introducerea pistelor pentru biciclişti, cite una pe fiecare sens de circulaţie.
Scade timpul de traversare a orasului
Principalele beneficii ale proiectului „Modernizare Calea Moinesti” sunt reducerea timpului de traversare a oraşului şi, implicit, a cheltuielilor şoferilor, fluidizarea şi creşterea siguranţei traficului, scăderea emisiilor de noxe, poluare şi zgomot. Cele patru părţi distincte, respectiv Pasarela Mărgineni, Calea Moinesti propriu zisa, Podul peste piriul Trebeş şi intersecţia giratorie Strada Mioriţei – Calea Moineşti – Strada Energiei, deservesc zona industrială din partea de vest a municipiului precum şi locuitorii caselor situate pe partea stinga a acesteia. Proiectul „Modernizare Calea Moineşti” face parte din strategia stabilită la nivel regional şi la nivel local – „Dezvoltare infrastructură drumuri la nivelul municipiului Bacău”- fiind o prioritate stabilită de către primarul Romeo Stavarache
Municipiul Bacău este printre primele din ţară în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene. În ultimii ani, în Bacău s-au realizat, sau se află în curs de realizare, mai multe investiţii realizate cu fonduri europene, dintre care amintim Pasajul rutier subteran, Depozitul integrat al deşeurilor, Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”, Reabilitarea sistemului de termoficare, Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă etc. Valoarea finanţărilor europene atrase de către municipalitate este de circa 300 de milioane de euro.