spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Pierderi de 10 milioane de euro pentru ArcelorMittal Galaţi, în 2010

- Advertisement -

* Totuşi, este mai bine decât în 2009, când pierderile siderurgicului din sudul Moldovei au fost de 20 de ori mai mari *

Conducerea Combinatului Siderugic ArcelorMittal Galaţi a anunţat, ieri, rezultatele financiare aferente anului trecut. „Am avut rezultate negative în 2010, an pe care l-am închis cu un minus de 10 milioane de euro. Asta în afară de investiţii, pentru care trebuie să plătim circa 50 de milioane de euro, fapt ce deteriorează şi mai mult fluxul nostru de lichidităţi”, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Thierry Le Gall.

2010 este al doilea an consecutiv pe care siderurgicul gălăţean îl încheie pe minus. Totuşi, top managementul priveşte partea plină a paharului şi arată că rezultatele financiare ale anului trecut sunt mai bune decât cele de acum doi ani, care au fost dezastruoase.

„În 2009, primul an după izbucnirea crizei economice mondiale, pierderile s-au cifrat la 200 de milioane de euro”, a explicat Thierry Le Gall.

Piaţa cere tot mai insistent produse de calitate

Directorul general a arătat că, în trimestrul patru al anului trecut, piaţa a fost dificilă, preţurile foarte mici ale produselor determinând conducerea Combinatului Siderurgic din Galaţi să închidă Furnalul 3 pentru două luni, în încercarea de a nu-şi adânci pierderile.

Totodată, compania a fost nevoită să-şi redimensioneze personalul, deschizând o nouă schemă de plecări voluntare la începutul acestui an.

Pentru primul trimestru din 2011, însă, situaţia economică se anunţă mai bună, în mare parte datorită creşterii preţurilor la fier vechi. Totuşi, siderurgicul gălăţean trebuie să ţină pasul cu schimbările din piaţă pentru a deveni competitiv.

„Cele mai importante schimbări produse în această perioadă sunt preţurile ridicate la materia primă, care constituie un dezavantaj pentru toţi producătorii care nu au propria materie primă sau cei cu performanţe tehnice scăzute, şi creşterea cererii pentru o calitate mai bună a produselor. Mediul economic se schimbă, trebuie să ne schimbăm şi noi”, a încheiat Thierry Le Gall, CEO ArcelorMittal Galaţi.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

115 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.