Piața Mică din Bârlad se închide complet, iar Piața „Sf. Ilie” se închide parțial, pentru 30 de zile! (FOTO)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea 52 prin care vor intra în vigoare noile restricții pe teritoriul României, anunțate de Klaus Iohannis în debutul ședinței de Guvern de joi, 5 noiembrie. Conform premierului Ludovic Orban, măsurile vor intra în vigoare luni, 9 noiembrie. Printre măsurile luate se numără suspendarea activității piețelor care funcționează în spații închise. În schimb, activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară, este permisă. Așadar, conform declarațiilor făcute de primul ministru Ludovic Orban și președintele României, Kraus Iohannis, Piețele din Bârlad se închid parțial de luni, 9 noiembrie, pentru 30 de zile.
„Piața Centrală nu se închide în totalitate, doar hala de lactate și cu boxele de carne se închid. Piața Mică însă se închide pe toată perioada restricțiilor impuse de guvern. Deocamdată, noi așteptăm o reacție a guvernului, deoarece Asociația Piețelor din România a trimis o solicitare către Guvern ca să nu închidă piețele și se așteaptă un răspuns. Până luni mai este timp”, a spus Mircea Iosipescu, directorul DAPPC Bârlad. În cazul în care Ordonanța rămâne în vigoare, opt comercianți – cei cu boxe, vor fi afectați doar în Piața Mică, pe lângă 10-12 comercianți de zarzavaturi, legume și fructe (la tarabe), iar în Piața Centrală vor fi 10 comecianți la boxele de carne și produse lactate, precum și alți zeci de producători de produse lactate, ouă, etc. Până luni, 9 noiembrie însă, acestea încă mai funcționează.
Morala: purtați masca, păstrați distanțarea fizică, spălați-vă pe mâini, dezinfectați-vă!

