Local

Peste 120 de copii au participat la tabãra „Vânãtoarea de Comori”, organizatã la Biserica Shalom din Vaslui

RECREERE… Peste 120 de copii, cu vârste cuprinse între 4 si 13 ani, au participat la tabãra de zi „Vânãtoarea de Comori”, organizatã la Biserica „Shalom” din Vaslui. Timp de cinci zile, copiii au luat parte la un program complex de activitãti educative, recreative si interactive, tabãra fiind deschisã tuturor copiilor din municipiul Vaslui, indiferent de apartenenta religioasã sau confesionalã.

Tema editiei din acest an, „Vânãtoarea de Comori”, i-a purtat pe participanti într-o aventurã imaginarã prin care au descoperit valori precum siguranta, prietenia, ajutorarea celor din jur si importanta modelelor demne de urmat. Programul a inclus scenete, cântece, lectii interactive, ateliere de creatie, jocuri sportive, concursuri si tombole cu premii, activitãti menite sã îmbine distractia cu dezvoltarea caracterului. Evenimentul a fost organizat în spatiile Bisericii Shalom si a fost posibil datoritã implicãrii unei echipe de peste 30 de voluntari, coordonati de pastorul Harii Mihai.

Tabãra, un dar pentru copii

Un sprijin important a venit si din partea companiei Mãrul de Aur, reprezentatã de Florin Manea, care a oferit fructe proaspete si cadouri pentru copii. Proiectul a avut un buget de aproximativ 10.000 de euro, iar aproximativ 60% din costuri au fost acoperite prin finantare nerambursabilã acordatã de Primãria Municipiului Vaslui, în urma unui proiect depus de organizatori în cadrul programului destinat activitãtilor culturale si educative. „Ne-am dorit ca aceastã tabãrã sã fie un dar pentru copiii municipiului Vaslui. Dincolo de joc si activitãtile recreative, am urmãrit sã contribuim la formarea caracterului lor si la promovarea unor valori precum respectul, responsabilitatea si bunãtatea. Credem cã investitia în copii este una dintre cele mai importante investitii pe care le poate face o comunitate”, a declarat pastorul Harii Mihai. Unul dintre cele mai apreciate momente ale taberei a avut loc în ultima zi, când, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” Vaslui, o autospecialã de pompieri a fost prezentã în parcarea din fata bisericii. Copiii au descoperit echipamentele de interventie, au aflat mai multe despre activitatea pompierilor si s-au bucurat, la final, de o demonstratie cu jeturi de apã. Succesul editiei din acest an îi încurajeazã pe organizatori sã continue tabãra si în anii urmãtori, oferind tot mai multor copii din Vaslui oportunitatea de a petrece o parte din vacanta de varã într-un mediu sigur, educativ si plin de bucurie.

2 comentarii

  1. Ați văzut filmările cu defăimarea Sf cuvioase Parascheva de către un pastor al acestei religii adusă cu vaporul de peste ocean în urma cu 100 de ani?
    Ați văzut ofensele aduse bisericii și creștinii ortodocși de către această comunitate,,religioasă,,?
    Și lor le a pus la dispoziție Chirica ,spațiul din față Palatului pentru un recital religios.
    Acesta a fost doar un pretext ,pentru a putea a se adresa și a putea fi auzit și auziți de cât mai multă lume ,de ale auzi insultele adresate sfintei la câțiva pași de ea.
    Diavolul vine sub chip de înger.
    Iar căile prin care vine și se apropie de oameni sunt câteodată foarte atractive și elaborate .
    Aveți grijă de copiii dumneavoastră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button