
În cea de-a cincea zi a pelerinajului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Filoteos, Mitropolitul Tesalonicului, alături de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Mitropolitul grec a sosit la Iaşi în noaptea precedentă, aducând moaştele Sfântului Grigorie Palama, aşezate spre închinare alături de cele ale Sfintei Parascheva.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Filoteos a vorbit despre darul unităţii în Biserică şi despre importanţa comuniunii credincioşilor.
Tot duminică seara va avea loc procesiunea religioasă pe străzile centrale ale Iaşiului, în cadrul căreia racla cu sfintele moaşte va fi purtată de preoţi. La eveniment sunt aşteptate să participe câteva mii de persoane.
Potrivit autorităţilor, 36 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore la punctul de prim-ajutor din curtea catedralei, iar zece dintre ele au fost transportate la spital…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/peste-115000-de-pelerini-s-au-inchinat-la-2478662.html