Local

Permise suspendate și certificate reținute, rezultatul acțiunii poliției desfășurate în ultima săptămână

ACTIVITATE… Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au desfășurat o acțiune de amploare pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În urma filtrelor rutiere instituite, cei peste 60 de polițiști care au acționat, în medie, zilnic, au fost verificate peste 2.200 de vehicule și au fost legitimate peste 2.580 de persoane. De asemenea, au fost efectuate peste 1.570 de testări privind consumul de alcool și consumul de substanțe psihoactive, fiind depistate 54 de persoane aflate sub influența alcoolului (20 de conducători de vehicule și 34 de alți participanți la trafic – n.r.) și o persoană pozitivă în urma testării la substanțe psihoactive. Față de 93 de persoane a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. De asemenea, în 87 de cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare, iar în 9 cazuri au fost reținute plăcuțele de înmatriculare. În perioada desfășurării acțiunii, a fost constatată și săvârșirea a 23 de infracțiuni, 15 contra siguranței circulației pe drumurile publice (dintre acestea, 9 pentru consum de alcool la volan, 4 pentru conducere fără permis, două pentru conducerea unui vehicul fără permis și 8 alte infracțiuni. „Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive sau băuturi alcoolice! Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

3 comentarii

  1. O fac de foame….. de bani ii doare în k.. ci .. de populație… mercenari….. puși la produs…… ca altfel….. ajung luzeri… . Ca multă scoala …… nu au avut….. dacă luați ktalogul din liceu….. va puneți mâinile în cap…. la notele savanților ăștia….. numiți în popor garcea …… salvatorii unui sistem…. corupt eșuat ajuns de tot în kp…..

  2. Foamea de bani pe mercenarii sepkatzi…. și inkurelatzi….. ai sistemului ala falit și terminat de koruptzie….. stat mafiot mercenari gaozari ….. săracii la produs…. pe spatele …. fraerului roman….. rupt și terminat de datorie

    1. Cand nu vor mai avea pe cine amenda vor trece la pietonii cu basca si fara basca. Nu mai spun de nous sistem „E-sigur”, care vorbeste de banii care ii va lua din buzunare conducatorilor auto. Vor scapa doar masinile fara sofer conduse de IA. Dar legile si tehnica nu cad din cer. Insa atata timp cat lumea inghite orice fara sa se impotriveasca….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button