Local

Percheziții la Direcția de Urbanism a Primăriei Vaslui, în dosarul copilului electrocutat în Centrul Civic. Din cer, îngerașul Răzvan Andrei cere să i se facă dreptate

DOSAR… Procurorul de caz a dispus efectuarea unor percheziții la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Vaslui, percheziții ce vizează cazul copilului care și-a pierdut viața în Centrul Civic, după ce s-a electrocutat. Cel mai probabil anchetatorii adună dovezi cu privire la constructorul care a executat lucrările la peluza morții. Ziarul Vremea Nouă a cerut oficial celor de la Primăria Vaslui să dezvăluie cine este constructorul care a amenajat acel parc din fața clădirii fostului Romtelecon, fiindcă lucrările în acel loc s-au efectuat după amenajarea Pieței Civice prin prin fonduri europene. Procurorii de pe lângă Tribunalul Vaslui până acum au audiat mai mulți suspecți. E vorba de reprezentanții firme Roideea care au asigurat mentenanța instalației electrice de la acele spoturi din iarba și probabil consideră că și firma care a proiectat sau care a montat spoturile în iarbă se fac vinovați de moartea lui Răzvan Andrei.

Să ne reamintim faptul că, anul trecut, în luna septembrie, un copil de numai un an și 5 luni și-a găsit sfârșitul în timp ce se juca pe iarba din fața fostului sediu Romtelecom. Răzvan Andrei a murit electrocutat din cauza unui spot defect, montat în pământ. La acea vreme, surse judiciare vorbeau de faptul că nu transformatorul spotului a fost de vină ci un fir neizolat care alimenta dispozitivul. Acesta a făcut masă cu carcasa spotului și astfel s-a produs nenorocirea. Copilul a fost aruncat în aer de la curentul electric și apoi a căzut chiar pe spotul defect. Curentul i-a trecut prin corp, făcându-i două găuri în cap. În timpul culegerii probelor de către polițiști, a fost adus, la fața locului și un expert de la Iași care a povestit că și tatăl copilului ar fi putut muri dacă ar fi atins iarba în timp ce a ridicat trupul copilașului din iarbă. Primii anchetați au fost reprezentanții firmei care asigura mentenanța spoturilor de iluminat, compania Roideea SRL, condusă de Nicolae Rusu. Firma Roideea a început colaborarea pe mentenanță din 2020.
Inițial au avut un contract de mentenanță doar pe 8 luni, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de lei vechi. După aceea au încheiat un alt contract în 2023, valabil doi ani, în valoare de 8,8 miliarde de lei vechi. Cele două contracte au fost stabilite prin licitație deschisă. Reporterii Vremea Nouă l-au întrebat atunci pe administratorul firmei când a făcut ultima mentenanță la becurile din Centrul Civic și răspunsul lui a fost unul obraznic: “Nenorociri sunt multe. Eu nu pot să răspund pentru tot. Instanța va decide. Și apoi în cazul de față, instalația electrică nu am pus-o noi, adică firma noastră. Noi nu am intervenit în niciun fel acolo. Dar mai mult nu pot spune. Eu nu pot să răspund pentru angajații mei. Fiecare are o fișă a postului, este instruit și știe ce are de făcut. Eu, personal, nu am băgat șurubelnița în acest spot unde s-a electrocutat copilul”.

Primarul Braniște îi era frică să spună cine e constructorul peluzei. Procurorii caută acum în birourile de la urbanism ce acoperea pisica

Din declarația pe care Rusu de la Roideea a dat-o atunci și probabil că a susținut același lucru și în fața procurorilor, reiese faptul că acesta vrea să-și împartă vina și cu cei care “au pus instalația electrică în pământ”. Și acum procurorii, după ce s-a definitivat și expertiza făcută la Iași îl caută și pe contructor. Primăria Vaslui a ținut cât a putut ascuns numele constructorului la zecile de întrebări adresate de jurnaliști. L-am întrebat chiar și pe primarul Braniște cine e constructorul, dar mai ales proiectantul lucrării și acesta nu a vrut să dezvăluie numele, prevalându-se de motivul că nu poate interveni în ancheta procurorilor. Iată că acum procurorii caută în birourile celor de la urbanism ce acoperea pisica. Sperăm ca procurorii să identifice documentele pe care primarul le dosea cu atâta râvnă.

 

3 comentarii

    1. Acest ziar mai scrie despre caz pentru ca nu a fost ingropat in bani , dar despre microbuzele electrice cumparate la pret de 4 ori mai mare se mai aude ceva ? Nu ! Pentru ca e combinatia inceputa de cap de pula Bolojaf din Oradea in 2024 …. asa ca …

  1. Băi cap cu tablă,au fost cerute niste documente nu a fost facută percheziție. Ca nu stau aia cu dosarele prin birouri dosite. Și e vorba de directia de gospodarire urbană nu la urbanism. Cap de stăncă ce ești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button