Pentru a scăpa de arest, Buzatu schimbă tactica și trece la recuzarea judecătorilor

Dumitru Buzatu, fostul șef al județului, ținut în arest preventiv încă din luna septembrie a anului trecut, schimbă tactica într-o nouă încercare de a scăpa de măsura privativă de libertate. După ce, preț de câteva luni, apărătorii acestuia au încercat să arate că clientul lor nu este un pericol public și poate fi lăsat, cel puțin, în arest la domiciliu, acum tactica a fost schimbată și aceiași apărători au făcut cerere de strămutare a dosarului. În plus, în timpul ședinței de ieri care ar fi trebuit să stabilească dacă Buzatu rămâne sau nu în spatele gratiilor, avocatul Kristian Winzer a depus cerere de recuzare a completului de judecată. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la Tribunalul Valsui, ținând cont de faptul că, până acum, niciuna dintre tacticile apărătorilor fostului șef al județului nu a avut succes. Și au fost câteva încercări care l-au adus pe Buzatu la un pas de a fi lăsat în arest la domiciliu. Chiar luna trecută, ședința de judecată a fost amânată timp de câteva ore după ce avocații au susținut că, de la dosarul cauzei, lipsesc anumite documente ale DNA. Magistrații au fost nevoiți să întrerupă ședința de judecată și să verifice dacă cele susținute de apărători sunt sau nu reale. De asemenea, un alt episod care a dus la prelungirea mandatului de arestare preventivă este cel al presupusei fugi a lui Buzatu, împreună cu Ana Obreja, în Ecuador. “Dacă reușesc să…(neinteligibil) mergem până în Ecudor! Vă iau și pe voi!”, a fost mesajul pe care procurorii anticorupție l-au interceptat într-o discuție telefonică pe care Dumitru Buzatu a avut-o cu șefa lui de cabinet. „Se observă că cea mai aspră măsură preventivă nu îl oprește pe inculpatul Buzatu Dumitru de a influența martorii și de a-și exercita în continuare atribuțiile de președinte al CJ Vaslui din CRAP, deoarece trasează sarcini tuturor primarilor și factorilor decidenți din administrația locală a jud. Vaslui”, își motivau, la acea dată, procurorii cererea de prelungire a mandatului de arestare.
Jegu pezdist tot jeg pezdist neamu lu cyoarda spagarita de uzat neamu lu remat. Gaozar spagar di sifonar la baeti turnatoru asta uzat neamu lu spagat dus în cap . Uzatu cu șpagă e puțin cam gata.
Chiar uitam ca a luat șpagă de 125 (mld, pe vechi)?
Ca un amarat cumpăra doar o pâine în loc de doua?
Un filozof ratat și, mai ales, destructiv.
Dar asa vor sa fie și noii PSD-isti, destructivi.