spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Trei preoți din Vaslui, cercetați într-un dosar penal din cauza unui parastas

- Advertisement -
ACCES INTERZIS LA ISTORIE… Preoții Neculai Bădărau, Andrei Buimac și Andrei Crețu sunt nevoiți să explice procurorilor de ce l-au comemorat pe mareșalul Ion Antonescu, această acțiune având rolul de a-i intimida pentru a nu mai organiza astfel de acțiuni

PRAZNIC ÎN AFARA LEGII LUI MURARU… Trei preoți din județul Vaslui sunt nevoiți să dea cu subsemnatul la poliție după ce, la începutul acestei luni, au organizat o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu. Potrivit procurorului Alina Boboc, în data de 8 iunie, la Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează “cercetări in rem, cu privire la fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de sâvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”. Cel care i-a dat pe preoții Andrei Crețu, Neculai Bădărău și Adrian Buimac pe mâna procurorilor a fost Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, care spunea că ceremonia ținută în biserica Sf. Parascheva din Vaslui” a încălcat flagrant legislația în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală”. Obiceiul lui Muraru de a înăbuși orice încercare de comemorare a eroilor acestui neam este mai vechi și se înscrie în curentul neomarxist care se dorește a fi impus cu forța și în țara noastră, pentru ca generațiile care vin să nu mai aibă niciun reper de care să se sprijine. În luna aprilie a acestui an, același personaj amenința că îi va face plângere penală și lui Sorin Lavric, deputat AUR, pentru curajul de a elogia, de la tribuna Parlamentului, pe cei care au plătit cu viața refuzul de a renunța la credință. Ce omite Muraru să precizeze în cazul lui Ion Antonescu este faptul că mareșalul a fost categorisit doar de către comuniști drept “un mare criminal de război”, comuniști care au preluat puterea în România cu sprijinul armat al URSS, la comanda lui Stalin. Niciun tribunal internațional și niciunul dintre statele occidentale care, la acea vreme, formau coaliția anti-germană nu l-au învinovățit pe mareșal de genocid sau crime de război. Doar Partidul Comunist Român, sub bagheta lui Iosif Vissarionovici Stalin, bunul prieten și “binefăcător” al poporului român. Iată că azi, adepții acestui curent neomarxist, care este un comunism mai updatat, continuă prigoana împotriva miilor de români care au stat drepți în fața furtunii, dându-i, fără să știe, dreptate părintelui Gheorghe Calciu, care spunea că “o să se bată cu noi și morți, iar noi să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi.”

Imediat după praznicul organizat de cei patru preoți vasluieni, la care au mai participat și veterani de război, dar și profesori de istorie, Alexandru Muraru înainta sesizări la Ministerul de Interne și Parchetul General cu privire la “fapta penală” petrecută în Biserica Sf Parascheva din Vaslui. Iată ce declara acesta în urmă cu aproape două săptămâni :”Am urmărit cu surprindere și revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 02.06.2021 în Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României. Ceremonia religioasă a fost urmată de o serie de alocuțiuni, cele mai multe fiind o deșănțată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității, la adresa a sute de mii de civili. Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populației evreiești. Atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat în lăcașul de cult este o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acțiune ilegală și incalificabilă”, a spus Muraru. În urma acțiunii sale, “la data de 8 iunie anul acesta, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări in rem, cu privire la fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de sâvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, după cum ne-a precizat procurorul Alina Boboc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Ce nu știe Muraru, acest jandarm al neomarxismului?

Demersul lui Alexandru Muraru de a-i sancționa pe preoții vasluieni este cel puțin hazliu, atâta vreme cât mareșalul Ion Antonescu este unul dintre ctitorii bisericii Sf. Parascheva din Vaslui. Ce nu știe acest personaj care caută atenția cu orice preț este că, în credința ortodoxă și nu numai, ctitorii bisericii sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie, adică cel puțin o dată pe săptămână. Inclusiv săptămâna trecută, preoții care slujesc la Biserica Sf. Parascheva din Vaslui l-au pomenit în rugăciune pe mareșalul Ion Antonescu. Ce ar însemna pentru deputatul de Iași, Muraru, să facă plângeri la poliție după fiecare Liturghie? În acest ritm, IPJ Vaslui va trebui să mai angajeze personal, pentru a face față sesizărilor la adresa preoților.

Eliminarea lui Antonescu a fost obligatorie pentru instaurarea comunismului în România

OPINIE PERSONALĂ… Un alt lucru pe care deputatul Muraru, dar și procurorii care îi cercetează în prezent pe cei patru preoți, trebuie să îl aibă în vedere este faptul că între a comemora pe cineva și a elogia pe cineva este o diferență uriașă. Mareșalul Ion Antonescu nu s-a dezis niciodată de credința sa și, prin urmare, ca orice creștin care a trecut în lumea de dincolo, are dreptul la un parastas, indiferent de greșelile lumești pe care le-a comis. Trebuie avut în vedere și faptul că la praznic au participat veterani de război, adică oameni care au trăit efectiv sub conducerea mareșalului Ion Antonescu, dar și istorici, persoane cu carte care au cercetat și alte documente în afară de cele ale procesului înscenat de comuniști, în anul 1946. Cu siguranță, acești oameni nu au fost și nici nu sunt victimele unor iluzii, așa cum îi cataloghează neomarxiștii pe cei care, din când în când, își mai fac curaj să mai aprindă câte o lumânare eroilor acestui neam. Tot pentru corecta informare a publicului, trebuie precizat că mareșalul Ion Antonescu a fost judecat și găsit vinovat pentru crime împotriva umanității doar de către comuniștii lui Stalin și doar în urma unui proces organizat ad-hoc, de Tribunalul Poporului, instituție care la vremea aceea era formată din oameni fără nicio o pregătire juridică. Președintele Al. Voitin Voitinovici avea doar 28 de ani și o oarecare relație cu liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Acuzatori publici erau Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Constantin Dobrian, judecător de instrucție din Timișoara și Dumitru Săracu, fost bucătar, lipsit de orice pregătire juridică. Culpa principală imputată mareșalului Antonescu a fost alianța cu Germania nazistă, Tribunalul Poporului considerând că acuzatul s-a făcut vinovat de dezastrul țării și crime de război prin aceea că a trădat interesele poporului român punând țara în slujba dușmanului fascist și hitlerist. La interogatoriul din 6 mai 1946, Ion Antonescu răspunde acestei acuzații. Nu aveam nici o altă ieșire. România era total izolată. La toți miniștrii străini la care m-am adresat, toți mi-au refuzat orice sprijin. Pe bază că nu pot să acorde, în circumstanțele internaționale de atunci, nici un sprijin României”, declara Antonescu. Domnul deputat Muraru, care acum cere pedepsirea exemplară a celor patru preoți vasluieni, trebuie să mai știe că cei mai mari criminali din istoria României nu au fost liderii politici sau militari ai epocii de dinainte de instaurarea comunismului, ci cei de după 1945. Ceea ce alții au experimentat pe inamicii lor, comuniștii au experimentat pe propriile popoare. Este o diferență uriașă. Se pare că pentru acești jandarmi ai neomarxismului de azi, este firesc ca învingătorul Stalin să dicteze, în continuare, cum să se scrie istoria despre învinsul Antonescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

43 COMENTARII

  1. Bună ziua
    DUREROS să citești despre astfel de lucruri care acuză românii de bună credință. Cinste acestor preoți, care nu au abdicat de la linia lor de sfântă credință. CINSTE și ONOARE MAREȘALULUI ANTONESCU. Greu va mai apare un astfel de militar devotat poporului său. RUȘINEEEE lui Daniel dacă va face greșeala de a se afișa la nemernica și falsa comemorare. Îl întreb pe acest MURARU unde, când și la care istorie a
    învățat despre aceste neadevăruri și deasemeni am dorința să ne spună ce înseamnă acest pogrom și de ce ar fi important pentru istoria copiilor și nepoților mei. De ce s – a întâmplat acest lucru, dar să spună ADEVĂRUL nu mistificări jidănești, ci ADEVĂRUL. Cine a fost criminala evreică ANA PAUKER – o nimeni în drum care a condamnat adevărații eroi ai acestui popor pentru că au iubit românii și tara lor. Despre criminalii evrei nici o vorbă. Spuneți adevărul. În rest slavă Mareșalului și celor care au luptat cu ciuma bolșevică.

  2. Felicităriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, Ion
    Care progrom !
    Mai maaaaaare progrom împotriva poporului român, pe cuvânt dacă a mai existat vreodată, românii omorâți pe bandă rulantă în spitalele din România și injectarea cu serurile morții sigure în schimbul a: 3 mititei, două chifle și o bere ori apă plată, pensionarii fără pensii care să-i poată face să rezolve problemele zilnice, sunt zile când cei mai mulți pensionari nu au ce mânca, tinerii au pierdut locul de muncă, sunt ai nimănui, că părinții sunt ca vaaaaaaaide ei și copilașii cu batjocura de alocații mai bine spus ajutoare de înmormântare, pentru toți românii care au trăit pe aceste meleaguri de când lumea și pământul, ce progrom împotriva evreilor, mai bine spus progrom a fost și este împotriva poporului român, ca să fim realiști, sau dăm drepturi tuturor aciuaților, să pună curul la muncă și nu la întins mâna și primit bani de peste tot și de la toți !

  3. Guvernul va organiza pe 30 iunie o ședință solemnă pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași
    Printre invitați de onoare și patriarhul BOR ::))
    Ma întreb cu ce tupeu se duce BOR sa omagieze victimele lui Antonescu când angajații săi îl fac erou, nu-i cam de c.cat ?

  4. Criminali sunt toți politicienii de după 1989 încoace care au vândut țara bucata cu bucata. Cât de bun era acum un Antonescu.

    • De oameni cu educație e nevoie nu de tătuci, tătucii sunt liderii prostimii a celor care muncesc dar nu gândesc, trebuie sa gândească altul pentru ei și ce li se spune aia fac.

  5. Eu stau si ma gândesc acum oare câți soldați romani declarați eroi au fost de fapt criminali
    Bunicul a murit la moldoveni înmormântat in cimitirul eroilor pentru eliberarea Basarabiei dar oare a participat și el la masacrări ?

    • Zic sa-i dați bătaie cât mai repede
      Cam multi psihopați se pretind oameni normali, ar cam trebui o evidenta sa vedem cine sunt și cum stam

  6. E de-a dreptul ridicol ca neomarxistii care critica comunismul sa numească legionari pe cei pe care comuniștii i-au arestat pt legionarism.
    Avem multi preoti și sfinti care nu pot fi pomeniti ca li s-au pus eticheta de legionari.
    Dar culmea neomarxistii sunt la fel precum comuniștii dar poate chiar mai răi.

    • Chiar e normal, voi sunteți cei duși cu pluta.
      Aveți impresia ca numai comuniștii au fost rai, sau dacă ai fost in tabăra cealaltă automat ai fost si bun la fel cum de tembel gândiți ca dacă a fost credincios automat era si bun
      Fara ororile creștin legionare si naziste comunismul n-ar fi avut nici o șansa sa se instaureze

  7. Ai schimbat titlul și oleacă de conținut.. Erau 4 in poză,4 numiți în text, au rămas 3 peste tot… Oricum e un rahatv tot circul ăsta… Asta ne mai trebuia,ca n rest le avem pe toate

  8. Ma doare exact in cot de parerea lui Muraru lui peste prajit,sa coboram cu picioarele pe pamant in mocirla de la Gura Bustei,unde niste iresponsabili mana in mana cu autoritatile locale,care nu controleaza lucrarile,au transformat strazile in ulite pline cu noroi.Cine dracu le-a dat inapoiatilor astora lucrarea si de ce nu-i sanctioneaza nimeni !?

  9. Ma doare exact in cot de parerea lui Muraru lui peste prajit,sa coboram cu picioarele pe pamant in mocirla de la Gura Bustei,unde niste iresponsabili mana in mana cu autoritatile locale,care nu controleaza lucrarile,au transformat strazile in ulite pline cu noroi.Cine dracu le-a dat inapoiatilor astora lucrarea si de ce nu-i sanctioneaza nimeni !?

  10. Cata nerecunostinta , ca sa ma exprim dulceag , se afirma pe aici fata de un MARE PATRIOT – ION ABTONESCU ! Zilele trecute la TVR3 se amintea de moartea maresalului Ion Antonescu , dar nu cu textul COMIMORARE .Rusine si lor , nu numai postacilor care-si varsa aici laturile!

  11. Cica a fost găsit vinovat doar de comuniștii lui Stalin
    Nu in 2004 – 2005 s-a făcut o comisie internaționala care a reconfirmat crimele lui Antonescu și s-a prezentat raportul in parlament ?

    • Era culmea ca neocomunistii de azi să-i găsească vinovați pe tatii și bunicii lor comuniști, care l-au condamnat la moarte pe Antonescu! El trebuia judecat atunci de un tribunal internațional, nu de comuniștii lui Pătrășcanu!

      • Hello, comisie internațională, nu-ți suna cumva altfel ?
        N-ai cum ce sa judeci de doua ori aceiași persoana, dacă nu e vinovat deschizi un alt proces de reabilitare.

        • Concret, din cine a fost compusa aceasta comisie internațională și sub „patronajul” cărei instanțe a fost când a luat aceasta hotărâre?

          • Unde l-ai văzut făcând parte din comisie ? era doar președinte
            Comisia a fost înființată la inițiativa lui dar el n-a avut nici o treaba.
            Sa-ti dau un pont, de ce a avut o asemenea inițiativă, fix atunci in anul ala Romania a aderat la NATO 😛

          • Daca ai vazut acolo scrie ca aceasta comisie a pezentat raportul Presedintelui Ion Iliescu. De altfel comisia se mai numeste Comisia Elie Wiesel, el fiind presedintele comisiei.

          • Si ? cui trebuia sa o prezinte dacă propunerea de înființarea a comisiei internaționale a fost a președintelui ? comisia a fost internațională Franța Germania SUA Israel și exact, Wiesel ala a fost președintele ei
            Raportul a fost prezentat si in parlament, pe baza lui s-au dat niște legi antisemite și o și naționala a holocaustului

  12. Acestui mare om de stat Mareșalul Antonescu i se datorează plecarea in Israel, după 1945, a aproximativ 500.000 de evrei din România oameni care au contribuit la crearea statului Israel și la ceea ce reprezintă azi in lume. Acest mare roman poate fi acuzat de orice numai de antisemitism nu fiind singurul conducator din cei care au luptat alături de Germania care nu a trimis Garnituri de tren cu evrei la auschwitz răspunzând presiunilor lui Hitler cu tot felul de pretexte . Ca un exemplu in Transilvania de nord ,ocupată de unguri după dictatul de la Viena , Horty a lichidat toată comunitatea evreiasca trimițând zeci de garnituri de tren in lagărele morții . In Israel au existat inclusiv străzi cu numele maresalului tocmai in amintirea a ceea ce a făcut pt acest popor așa ca ar trebui sa o lase mai moale unii comuniști de azi , deghizați in usriști , cu astfel de mizerii care nu fac altceva decât sa agite spiritele gratuit .

    • Ai auzit de pogromul de la Iasi ? Pogromul de la Odessa?
      Cuvântul Bug iti spune ceva? lagărele de exterminare din Transnistria ?
      Ele sunt opera lui Antonescu, nu a germanilor.
      In Romania persecutarea evreilor a început înainte de alianța cu naziștii, in 40 Antonescu chiar s-a aliat cu mișcarea Legionara sau Garda de fier, organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă cu un caracter religios, anticomunist, antisemitic, anticapitalist și antimasonic, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică.

      • Dacă ar trebui săi mulțumească vreun evreu lui Antonescu tocmai pt eliminarea legionarilor de la guvernare in primavara lui 41 ar trebui săi mulțumească ca altfel era dezastru pt comunitatea evreiasca de la noi, cu legionarii la guvernare sigur se întâmpla ce s-a întâmplat in Transilvania și nu cu lucruri gen Odesa , Iasi , Transnistria . Așa ca lasati teoria ieftină și vedeți lucrurile in profunzimea lor și in lumina evenimentelor de atunci

  13. As vrea sa vad reportajul realizat de televiziunea locală.
    La care televiziune locala s-a difuzat, n-am găsit nimic nicăieri, deduc ca l-au șters.
    Daca nu era nimic decât un parastas de ce nu și-au susținut nevinovăția cu el ?
    Si atâta apelative de erou, care erou ? pe cine a salvat, eroii salvează vieți nu omoară nevinovați.
    Nu aveți nici un pic de jena sa ridicați în slavi un criminal ? lăcrimați cu articole înduioșătoare despre bătrâni, copilași săraci, necăjiți si neajutorați când eroul exact genul asta de persoane a exterminat.

    • Da, Maresalul Ion Antonescu a fost un erou ! Cui nu-i convine realitatea asta ? Poate celor care l-au scos din programa scolara pe Mihai Eminescu ? Sau celor care intentioneaza sa scoata din aceeasi programa scolara istoria si geografia Romaniei ? Sau celor care prin actiunile vadit antiromanesti pun umarul la crearea unor generatii pierdute, numai bune de trimis la straini sa le culeaga legumele din camp ?

      • Nu e treaba sa-i convină cuiva realitatea. Care e realitatea ?
        Realitatea e ca sunt fapte istorice si marturii de necontestat care dovedesc ca el e autorul unor orori, ca sa nu fie criminal trebuie demonstrat ca nu el a făcut faptele respective.
        Succes, abia după poți sa il ridici unde vrei, erou martir, pe ce podium vrei tu. pana atunci e criminal
        Daca se ținea doar de război avea șanse sa fie, dar fiind un mic nazist a aspirat la mai mult, sa devina erou si pentru ei

  14. Au terminat toate cazurile sociale din Vaslui? Nu aveți enoriași de ajutat? Sunt toți bogați în județul Vaslui? Mergeți boanghinelor de popi si ajutați copiii necăjiți pe care îi spală mamele pe cap cu otravă? Vedeti dacă au mâine o bucată de pâine pe masă nu comemorati criminali de război!!!!! Mama voastră de cancere ale României !!!!! Nu vă e rușine, mă? Intindeți mâna și luați și de pe viu și de pe mort,de la babuțe amarate pe care le păcăliți cu iadul!!! Aici e iadul și voi sunteti satanele!!!!!

  15. Am stat de vorba cu trei profesori de istorie în legătură cu subiectul Ion Antonescu și cu poziționarea României în război la acea vreme. Toți trei au recunoscut ca Antonescu a fost un foarte bun strateg și un iubitor de tara, însă pe șoptite. Ziceau ca nu pot afirma asta și public pentru ca sunt implicați în nu știu ce proiecte cu fonduri europene, pe care nu ar vrea sa le piardă! Sunt foarte multe persoane care cred ca Antonescu a fost un erou pentru România, dar cred în sinea lor pentru ca dacă se apuca să spună și celorlalți se tem ca vor avea de suferit.

    • Si nu știi de ce ? 🙂
      Daca noi nu intram în UE și NATO Antonescu azi era mare martir anticomunist, nu și criminal.
      Dar vezi tu, alianțele astea nu se simt bine sa aibă ca parteneri mincinoși de asemenea calibru. Ori spui adevărul ori stai pe tușă

  16. Ce tot bazdagai acolo? Hitler înainte de a masacra evreii, mai întâi și-a masacrat propriul popor: bătrânii, bolnavii, handicapații și preoții. Precum comunismul a anihilat orice formă de religie, dar nu prin închisoare, ci lichidare fizica. Poți afla aceste informații începând cu cartea Procesul de la Nurnberg.

    • Cred astăzi că ceea ce fac este în deplină concordanță cu vrerea Creatorului Atotputernic. (Mein Kampf, Vol. 1 Capitolul 2)

      Chiar și acum nu mă simt rușinat să spun că, pătruns de un entuziasm vulcanic, am căzut în genunchi și am mulțumit Cerurilor din preaplinul inimii pentru că mi-au oferit șansa să trăiesc asemenea vremuri. (Mein Kampf, Vol. 1 Capitolul 5)

      Am cântat atât de des ‘Deutschland über Alles’ și am strigat ’Heil’ din toată puterea, încât îmi pare aproape un act de grație să mi se permită să stau ca martor în fața curții divine a judecătorului etern și să proclam sinceritatea acestei convingeri. (Mein Kampf, Vol. 1 Capitolul 5)

      Lucrul pentru care trebuie să luptăm este securitatea necesară existenței și creșterii rasei și poporului nostru, propășirii copiilor săi și menținerii stocului nostru rasial pur, să luptăm pentru libertatea și independența patriei; astfel încât oamenii noștri să poată îndeplini misiunea care le-a fost încredințată de Creator. (Mein Kampf, Vol. 1 Capitolul 8)

      Pe scurt, rezultatele mixajului interrasial sunt următoarele: (a) Nivelul rasei superioare scade; (B) Se instalează degenerarea fizică și mentală, ducând încet, dar sigur, spre o uscare a esenței vitale. Actul care duce la așa ceva este un păcat împotriva voinței Creatorului Etern. Și fiind un păcat, va fi pedepsit corespunzător. (Mein Kampf, Vol. 1 Capitolul 11)

      Oricine îndrăznește să atingă imaginea cea mai înaltă a Domnului comite un sacrilegiu împotriva creatorului benevolent al acestui miracol și contribuie la expulzarea din Paradis. (Mein Kampf Vol. 2 Capitolul 1)

      S-ar putea ca astăzi aurul să fi devenit conducătorul vieților noastre, dar va veni din nou timpul ca omul să se închine în fața unui dumnezeu mai înalt. (Mein Kampf, Vol. 2 Capitolul 2)

      Omul de rând, în particular, are datoria sacră, fiecare conform religiei sale, de a-i face pe ceilalți să nu mai vorbească despre vrerea lui Dumnezeu în mod superficial, ci să o îndeplinească, și să nu permită pângărirea cuvântului dumnezeiesc. Pentru că este voia lui Dumnezeu cea care a dat oamenilor forma în case se găsesc, esența și capacitățile lor. Oricine distruge opera Sa declară război creației dumnezeiești, voinței divine. (Mein Kampf, Vol. 2 Capitolul 10)
      Consider că acționez în spiritul dorit de Creatorul Atotputernic. Prin alungarea evreilor lupt pentru lucrarea Domnului. (Cuvântare, Reichstag, 1936)

      Omul nu poate exista fără credință în Dumnezeu. (În conversație cu cardinalul Michael von Faulhaber la 4 noiembrie 1936)

      Școlile seculare nu pot fi tolerate pentru că asemenea școli nu au instrucție religioasă, și o instruire morală generală fără un fundament religios este fără suport; ca urmare, formarea caracterelor și religia trebuie să provină din credință … avem nevoie de oameni care să Creadă. (Cuvântare rostită cu prilejul negocierilor cu Vaticanul, 26 aprilie 1933)

      Suntem convinși că oamenii au nevoie de credință. Ca urmare, am pornit războiul împotriva mișcării ateiste, și asta nu doar cu câteva declarații teoretice: am pulverizat-o. (Cuvântare în Berlin, 24 octombrie 1933)

      Forțele cancelarului Adolf Hitler au lansat o campanie fără precedent împotriva mișcării ateiste și au cerut suportul Bisericii Catolice. (Știre Associated Press, 23 februarie 1933)

      Faptul că Vaticanul încheie un tratat cu noua Germanie înseamnă recunoașterea statului Național-Socialist de către Biserica Catolică. Acest tratat arată întregii lumi clar și fără echivoc faptul că aserțiunea conform căreia național-socialismul ar fi ostil religiei este o minciună ordinară. (Cuvântare adresată membrilor Partidului Nazist privind Concordatul cu Vaticanul, la 22 iulie 1933)

      Astăzi, în fruntea acestei țări stau Creștinii … Jur că niciodată nu mă voi asocia unor partide care vor să distrugă creștinismul … Vrem să ne umplem cultura din nou cu spiritul creștin … Vrem să ardem din temelii toate tendințele moderne imorale din literatură, teatru, presă – pe scurt, vrem să distrugem otrava imoralității care a intrat în viața și cultura noastră ca rezultat al exceselor liberale din ultimii ani. (Cuvântările lui Adolf Hitler, 1922-1933, Vol. 1, London, Oxford University Press, pag. 871-872)

  17. Dacă n-a fost criminal de război de ce nu ill reabilitează ?
    e greu sa prezinte faptele pentru a-l reabilita ? dacă tot nu e criminal ?
    Cu credința mai lăsați-o moarta, și Hitler era mare credincios creștin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.