Extern

Patriarhul primei țări creștine din lume va fi judecat într-un proces fără precedent

Conducătorul Bisericii Apostolice din Armenia, țară considerată pe scară largă drept primul stat creștin din lume, și alți șase înalți clerici vor fi judecați într-un proces fără precedent ce începe vineri, în cea mai recentă escaladare a unui conflict acerb cu guvernul prim-ministrului Nikol Pașinian, relatează Reuters.

Catolicosul Karekin al II-lea, care conduce Biserica din 1999, este acuzat alături de ceilalți inculpați că nu a respectat o hotărâre a unei instanțe civile prin care se dispunea reintegrarea temporară în funcție a unui episcop pe care Biserica l-a caterisit. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la doi ani de închisoare.

Acesta este cel mai important proces intentat până acum conducerii Bisericii Apostolice, o instituție extrem de influentă în Armenia, care leagă adoptarea creștinismului de către această țară de anul 301 d.Hr.

Procesul are loc pe fondul amplificării tensiunilor dintre Biserică și stat, generate de conducerea lui Pașinian și de modul în care acesta a gestionat negocierile de pace cu Azerbaidjanul, după o serie de războaie care datează încă din anii 1980.

Conflict între Guvern și Biserică în primul stat creștin al lumii

Pașinian, reales în luna iunie, beneficiază de un sprijin puternic din partea Uniunii Europene, în încercarea sa de a apropia Armenia de Occident și de a o îndepărta de sfera de influență a Rusiei.

Însă politicienii din opoziție, liderii religioși și organizațiile societății civile susțin că urmărirea penală a Catolicosului este motivată politic și face parte dintr-o campanie mai amplă de reprimare a criticilor guvernului.

Anna Melikian, avocată în cadrul organizației neguvernamentale armene „Protecția Drepturilor Fără Frontiere”, a declarat pentru Reuters că procesul încalcă independența Bisericii Apostolice, garantată de Constituție.

„Aceasta reprezintă o ingerință clară a puterii executive în treburile Bisericii”, afirmă ea.

„Există numeroase îngrijorări privind independența sistemului judiciar din Armenia… iar în cazul unor dosare sensibile din punct de vedere politic, inclusiv cele îndreptate împotriva Bisericii sau a clerului, aceste îngrijorări devin foarte puternice”, mai spune aceasta.

Pașinian a cerut în repetate rânduri demisia lui Karekin și a acuzat Biserica Apostolică, fără a prezenta dovezi, că acționează ca un intermediar al unor puteri străine, în special al Rusiei. Biserica respinge aceste acuzații…https://hotnews.ro/patriarhul-primei-tari-crestine-din-lume-va-fi-judecat-intr-un-proces-fara-precedent-2318459

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button